Ieri uitându-mă la manifestația din jurul lui Călin Georgescu mi-am dat seama de două lucruri:
1. Călin Georgescu are mai mult de 2 milioane de susținatori care îi vor ramâne loiali indiferent de ce „dezvăluiri” vor aparea, iar dacă va fi lăsat să candideze va câștiga alegerile!
2. Datorită primului punct, mă simt dator să nu mai ascund reținerile personale pe care le am față de dumnealui, menționând de la bun început că cu toate acestea nu există deocamdată un candidat mai bun!
Nu vă așteptați la mari „dezvăluiri” ci doar la informațiile pe care le avem toți, puse cap la cap și trecute prin mintea unui Ioan Oarecare în încercarea de a ne face o imagine corectă despre acest om, de care va depinde poate viața noastră!
Cine este Călin Georgescu cred că cu adevărat știe, dacă știe, doar el! Poate prima soție Daniela, de care se vorbește suspect de puțin, să știe și ea, cum s-a „lansat” în politică și care a fost „intrarea„. Este de bănuit, după frica de repercusiuni, a doamnei Daniela Georgescu, că intrarea a fost printr-un serviciu, de care a fost și este încă indicat să nu te legi! Serviciile acestea, în esență, nu sunt lucruri rele, ci sunt necesare în orice țară, problema lor, la fel în orice țară, este că au foarte multă putere, fiind niște pârghii importante pentru luarea deciziilor politice, dar controlul lor este dificil!
Puterea fără control poate și duce la abuzul acestei puteri, în favoare propie, sau a unui grup. Si la fel ca în orice țară, au loc scindări in organiziație și lupte interne, în funcție de interese! Am văzut prea multe filme? Probabil, dar ar explica multe…
In astfel de organizații se racoleaza tineri, inteligenți și patrioți iar tânărul Georgescu era cu siguranță și una și alta.
Judo se practica pe vremea aceea (sunt cam de o vârsta cu domnul Georgescu) mai ales pe lângă clubul Dinamo, iar karate puteai practica doar ilegal, sau legal însă numai de catre membrii activi ai forțelor de intervenție! Desigur o coincidența!
Cu sau fară apartenența la un serviciu sau altul, domnul Călin Georgescu a făcut parte din sistemul politic ai ultimilor 35 de ani! O știe toată lumea! Dintr-un motiv sau altul, deși a fost propus, nu a ajuns în linia întâi!
Este mai puțin vinovat decât politicienii din linia întâi? Desigur, dar nu este un miel imaculat pentru că nu a făcut opoziție sistemului ci a profitat la nivelul lui din linia a doua, de el!
va urma…
26.01.2025
Lasă un răspuns