Din când în când mă joc cu nepotul cate un joc și sigur îl las, sau îl „ajut”, să câștige! Sunt jocuri fără miza (alta decât bucuria) și mai ales fără daune, nici pentru mine cu soția, nici pentru el, cu părinții lui. Ne mai trece timpul în mod plăcut împreună, iar mie îmi convine să câștige el, findcă bucuria lui este mult mai mare și pentru mine decât ar fi propria mea bucurie!
Când vâd cum îl „ajută” Europa pe Selenski să „câștige” mă întreb cât de absurd este ce joacă ei pe scena politică?
În primul rând Selenski nu poate câștiga cu tot ajutorul din lume! Jocul este unul pierdut din stadiul de intenție, „cărțile” sunt de așa natură încât de la bun început se știa că se termină fie prin victoria Rusiei, fie prost pentru toată planeta!
Apoi în „jocul” acesta „distracția” este distrugerea, suferința, moartea, altora decât cei care îl joacă!
Plata o fac la fel alții, decât cei care agită mereu apele! Popoarele europene nu o fac benevol, iar banii care sunt „donați” pentru utopica victorie a Ucrainei, lipsesc de peste tot în țările care îl îmbărbătează pe „nepoțelul” Europei să continuie!
Încercarea Europei de a „trișa„, adică de a slăbi Rusia prin boicot s-a întors ca un bumerang înapoi și economiile vestice sunt leșinate din lipsa de materie primă, energie și o mare piață de desfacere, în timp cea a Rusiei duduie!
Orice om normal la cap, fară multe studii, își dă seama că a continua înseamnă sinucidere pentru „nepoțel„și bunicii care îl susțin, dar din păcate nu atât de sigur pentru ei, cât pentru popoarele peste care se simt dumnezei!
Iar noi fraierii ne-am trezit ca „democrația” nu valorează cât o ceapă degerată, a doua oară după „pandemie” iar împotriva dictaturii europene, sau naționale nu avem nici o putere!
Dumnezeu ne-a creat liberi iar noi am ajuns robii altor oameni, pentru ca am refuzat să fim de bună voie robii Lui!

23.12.2025