A trecut pe lângă mine,
parcă ieri ne-am întâlnit,
nimeni nu-o poate reține,
eu unul nici n-am dorit!

Cu mine mereu a fost
perfidă, crudă și rea,
iar eu ca bărbatul prost
am iubit-o chiar și-așa!

M-a înșelat de când o știu,
ca copil, tânăr și adult,
mă dorește frânt, dar viu,
să mă chinuie mai mult!

Iar eu nu renunț la ea,
mai precis nu mi-e permis
și-o urmez pe unde vrea,
dar să-o pierd ar fi … un vis!

Să primesc alta frumoasă,
din milă, nu meritată,
caldă, bună, luminoasă,
să nu-mi vrea răul vreodată!

14.02.2026