Dacă „pandemia” ar avea loc acum în Franța (deocamdată), opoziția față de injecțiile mRNA ar fi considerată o „aberație sectantă” și ar atrage o pedeapsă de 45.000 de euro și până la trei ani închisoare.Cam asta este ce ne așteaptă… Continuă lectura →
Acum nici măcar o jumătate de secol în urmă, lumea era împărțită în două tabere:1. Cea socialistă, în care doar nomenclaturiștii și serviciile de informații/represiune o duceau cu adevărat bine, dar ni se spunea că toți suntem egali și totul… Continuă lectura →
Nu am mai scris nimic în ultima vreme si probabil nici în următoarea nu o sa fie altfel… De ce?Pentru că văd tot mai puțin rostul de a face-o, ba ca să fiu sincer, am impresia că sunt doar o… Continuă lectura →
Doamne, a murit pentru toți pe pământbucuria, sau a murit doar pentru mine?Suntem toți pedepsiți, sau doar eu sunt?De unde potopul de amar care vine? Boala, durerea, ghinionul, au fost pâinea meași lipsa iubirii, le-a fost mereu garnitură!Iar lumea ce… Continuă lectura →
Nu știu când s-a întâmplat dar m-am trezit peste noapte într-o altă lume decât cea în care trăisem până atunci, o lume care aduce cu un azil de nebuni, în care nebunia este de obicei direct proporțională cu poziția ierarhică!Da,… Continuă lectura →
Europa, Germania s-a umplut de imigranți musulmani care au o ură viscerală pentru ne-musulmanii ce i-au primit și le asigură DE POMANĂ traiul de zi cu zi!Acesti imigranți ca niște paraziți lipsiți de gândire ce sunt își ucid de câte… Continuă lectura →
Incepe un nou act regizat de papusarii lumii: războiul din Palestina! Spun Palestina și nu Israel pentru că asta era statul pe locurile acela până în 1948 când americanii s-au hotarât să le facă un stat nou celor de religie… Continuă lectura →
Dictatura fără dictator de când cu „pandemia” există doar dictaturi în lume, faptul că aceste dictaturi aparent concurează și/sau se dușmănesc între ele pare că ne asigură un oarecare „răgaz,” dacă se poate numi așa, până la apariția unei dictaturi… Continuă lectura →
Am citit de mult câteva relatări ale deținutilor din închisorile comuniste, cine nu a făcut-o până acum, e cazul să o facă, pe de o parte îi trece ( dacă o are) nostalgia după comunism/socialism, pe de alta îi este… Continuă lectura →
© 2025 Vrăbiuţe! — Propulsată de WordPress
Temă de Anders Noren — Sus ↑