Abia am cumparat biletele pentru concediu și deja au început problemele! Ca de obicei sunt atât de mari încât nu mai aștept concediu cu nerabdare, ci cu teamă!
Mi-am călcat hotărârea (de o viață) de a nu face concedii într-o țară musulmană și am luat bilete la Hurghada, în Egipt, pentru la toamnă.
Nu am de gând să ascund creștinul ( atât cât sunt) din mine, chiar dacă asta îmi poate aduce neplăceri, sau necazuri! Însă toată lumea declară ca nu a avut nici-o problemă în Egipt cu musulmanii, desigur nu au făcut vre-o rugăciune la masă, vre-o cruce, nu au avut icoane cu ei samd. Eu am avut probleme chiar și in Israel unde este la fel de plin de creștini, dar unde evreii nu sunt asa porniți impotriva lor cum sunt musulmanii! Cel putin pe fața!
In fața problemelor, mai ales în fața morții, mi-am spus întotdeauna: „în mâinile lui Dumnezeu suntem tot timpul!” și am trecut peste frica firească. Așa s-a întâmplat când înainte să plecăm în Republica Dominicană unui criminal i-a venit ideea sa otravească turiștii de acolo! În fiecare zi se anunța alta victimă! Totuși am plecat și concediul a fost unul de vis! Dacă eu pot să stau în mare, să înot, să mă scufund, sunt atat de mulțumit încat toate grijile dispar! Ori tocmai asta nu o să pot face în Egipt! Si de data asta nu din cauza oamenilor, ci a rechinilor care tocmai acolo unde merg eu au făcut o victimă!
Știu „în mâinile lui Dumnezeu suntem tot timpul!” și în cazul asta, dar simt că nu o să mă mai pot bucura de mare! Niciodată! Și dacă asta nu pot sa fac, ce aș putea oare altceva face? Sa mă joc la țarm cu lopățica și căldărușa? Să fac castele de nisip?
Ca să vizitez piramidele ar însemna 7 ore dus și 7 întors, cu microbuzul, prin deșert, fara o toaletă curată, până seara la reîntoarcerea la hotel! La varsta mea imposibil și asta o zic atât șira spinării, cât și prostata, sau intestinele! Ca sa ajung la Alexandria, la Sfântul Mina, mi-ar trebui și mai mult timp!
Sunt legat de complexul de la Hurghada fară putință de a înota în mare ci doar de a mă bălăci, precum copii, la țarm! Sau în piscină, lucru care nu m-a atras niciodată!
Nu știu de ce, însă spre deosebire de frica de a te prăbuși cu avionul, sau de a fi otravit, înjunghiat, să te oferi momeală rechinilor mi se pare de altă natură! Sună a „și-a căutat-o cu lumânarea!”
Nu m-am gândit niciodată la rechini pâna acum! Ei existau in apele unde înotam eu, dar îi presupuneam în larg, preocupați cel mult de naufragiații intâlniți și aceia întâmplător! Am înotat chiar in larg de câteva ori, ba am luat o gustare, am baut bere adusa de un chelner pe o tava plutitoare, fără să mă gândesc ca sub picioarele mele ar putea înota moartea flămânda și să devin eu gustarea! De acum încolo „concediu pentru mine înseamnă mare, valuri, înot, scufundari” a disparut odată pentru totdeauna și m-am ales cu o nouă fobie!
Nu mi-e frică de moarte, dar parcă nu aș vrea chiar sfâșiat de un rechin! Si știu exact că rechinii o sa fie de acum încolo tot timpul prezenți în mintea mea, când voi vedea marea! Iar dacă sunt prezenți în minte e ca si cum ar fi prezenți și în apă!
In mâinile Tale suntem Doamne dar nu mă da hrană la rechini!

10.06.2023