Ca orice organizație și biserica are legile ei după care se conduce, numite canoane, legi care au fost date de-a lungul timpului în cele 7 sinoade.
Aceste legi au fost și sunt de ajuns pentru buna funcționare a bisericii, cu condiția de a fi respectate.
Unul dintre aceste canoane spune că nu se îngenunchează între Sf. Paști si Înălțare și în nici-o duminică (care este o zi de Paști!)
În ce privește perioada dintre Paști și Înălțare canonul este respectat cu strictețe, Doamne ferește să îngenunchezi ca sigur te școală cineva revoltat! Duminica ești în schimb îngenuncheat cu forța de același revoltat, sau de altul!
Se pare ca în biserica română toți sunt de acord că acest canon este adevarat doar de jumătate și duminica trebuie tratată ca o zi normală.
Doamne ferește să saluți duminica cu „Hristos a înviat!” că ești categorist drept dus cu capul!
Nu același lucru se petrece la greci, de exemplu, sau în schiturile românești de pe Muntele Athos.
Motivele sunt că vremurile s-au schimbat și oamenii merg rar la biserica, numai duminica și daca nu îngenunchează atunci, nu o fac niciodată!
Nu înțeleg cine îi oprește în timpul săptămânii sa ingenuncheze sau să mergă la biserica?
M-am tot gândit cum pot exemplifica pentru a se înțelege de ce un canon trebuie respectat și am ajuns la comparația cu un tratament medicamentos vital.
Un astfel de tratament este dat pe piață de către o echipă de medici de excepție, care în urma multor ani de cercetare stabilesc doza și modul de administrare. La fel ca și in cazul canoanelor bisericești date de experții în creștinism, pe care astăzi îi numim sfinți!
Când calcam un canon, ne credem mai sfinți ca sfinții!
Și acum intorcându-ne la tratament: când îngenunchem duminica, este ca și cum nu respectăm doza sau schema de tratament!
Nu cred ca am motiva asta cu faptul că toți fac la fel și nici nu cred că dacă nu am lua doza în timpul săptămânii am luoa-o în schimb duminica!
Dacă am face-o, cred că fiecare își da seama de consecințe!
De ce atata teorie pentru îngenunchere?
Pentru că de fapt este vorba de nerespectarea Sf. Paști sărbătorite de creștini în fiecare duminică!
De nerespectarea sfinților * care au dat acest canon, cu riscul vieții lor. Participarea la primele sinoade se făcea cu riscul vieții și drumul se facea de părinții îmbunătățiri si vârstnici nu cu avionul, nu cu suita și cu hoteluri luxoase! Iar acești părinți țineau foarte mult la canonul acesta încât văzând că după prima lui enunțate în sinodul I nu este respectat, l-au mai întărit odată în sinodul VI !
Așa că duminica viitoare când presiunea celor din jur este mai mare decât credință voastră și vă simțiți „obligați” să îngenuncheați, gândiți-vă că sfinții și-au riscat viața de două ori ca să vă spună sa nu faceți asta!
Hristos a înviat!
*Sfintii la primul sinod 325 Nicea:
Sf. Atanasie, Eustatiu al Antiohiei, Hosiu al Cordobei, Alexandru al Alexandriei, Teofil al Gotiei, Eusebiu al Cezareii, Eusebiu al Nicomidiei, Nicolae al Mirelor Liciei, Spiridon al Trimitundei
15.07.2018
Lasă un răspuns