Este cald peste măsură
și mă scurg pe lângă mine…
Ochii-mi cad topiți în gură
și am cauciuc în vine…
Se evaporă din gură
apa ce vreau să o înghit,
prin rinichi de uscătură
sarea-n pietre s-a unit!
Inima abia răzbeşte
cauciucul să-l împingă!
Pulsul tâmpla-mi tăbăceşte,
timpul începe să se întindă…
În plămâni trag fierbințeală
și aștept să mă sufoc.
Nu mai e nici o îndoială
în curand o să iau foc!
40 de grade „în umbră”
sunt la mine în cabină!
Air conditioning? Nici urmă!
Şi tot șeful e de vină!
Dar dreptatea azi ‘i atinsă:
mie îmi merge ca şi lui!
Eu ard în cabina încinsă,
el in focul….. iadului!
1.07.2015
Lasă un răspuns