Somnul r/n-ațiunii naște monștri!

 

Fiindca nu cred in democrație, de cand am putut să nu votez (ca votatul nu era de bună voie pe vremea lui Ceausescu) nu am mai votat!
Pe de altă parte, nemaitrăind in Romania, mi s-a parut ca nu-i corect sa aleg eu pentru cei din țară, mai ales ca nu prea sunt la curent cu problemele României.
Cu referendumul asta a fost altfel.
Eram in temă si as fi votat chiar dacă ar fi trebuit să merg pe jos, cei 30 de km pana la secția de votare!
Nu am votat fiindcă toate actele mele românești erau expirate de mult!
Și a fost bine asa, dezamăgirea pe care o simt acum ar fi fost si mai mare!
Nici așa nu-i mult mai mică.
Am sentimentul ca (eu) am facut o mare gafă, pentru care voi trage ponoasele toata viata! Nu am mai trait asa ceva!
Nu stiu cum dorm cei care nu au fost la vot, dar eu nu pot sa adorm de loc!
Mi-aș dori să fiu și eu la fel cu cei 80% care au boicotat Referendumul si sa dorm acum mulțumit.
Sa fiu la fel de naiv, de inconstient, de redus mintal, de plin de mine, de răzbunător, de nepăsător, de optimist, de orb sa fiu o vită care rumegă linistită pe drumul spre abator!
Din fericire si din păcate, nu sunt!
Din pacate, pentru că acum as fi dormit in loc sa-mi fac dușmani!
As fi dormit pana m-as fi trezit surprins intr-o societate apocaliptică pe care puteam sa o opresc dar am refuzat!
Din fericire, pentru ca toti vom răspunde de ce am facut sau nu in viata această si de consecințele acțiunii sau pasivității noastre!
E drept nici eu nu am votat, dar am facut tot ce mi-a stat în putință să conving pe cei care puteau să o facă, sa o facă!
Dormiți liniștiți români și visati frumos!
Curând, dupa ce o sa va treziti, o sa va dati seama ca somnul ratiunii și/sau națiunii noastre, din cele două zile ale Referendumului, a născut monștri!
Ca de obicei îmi doresc sa ma înșel….

Autor: ioansperling

Vrabie migratoare

2 gânduri despre „Somnul r/n-ațiunii naște monștri!”

  1. Vă înșelați. Lumea se schimbă sub ochii noștri. Referendumul a fost inutil. Și pentru ortodocși și pentru ceilalți. Nimeni nu și-a schimbat credința prin vot. Tocmai de asta nu s-au mobilizat taberele. Rămâne cum s-a stabilit. Politicienii vor trebui să-și asume greșelile și să coboare din lumea lor ireală.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Unde am spus eu ca cineva si-a schimbat credinta? Eu spun ca nu au avut niciodată si ce au avut nu a fost creștinism ci ceva privat, individual, modelat de el, dupa el! Ca lumea sa schimba este clar si mie imi este clar cum arată viitorul României, în privința moralei, a democrației, pentru ca eu IL TRAIESC DE MULT!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s