Iară am fost năucit
de o gripă criminală;
m-am ascuns dar m-a gasit
și-acum stau răpus de boală.
Capul parcă-i gelatină,
care dă să explodeze,
mă droghez cu codeină,
sperând tusea să înceteze!
Mă dor mușchii la picioare,
ca după un marș forțat!
Nici nu știu ce nu mă doare
și amețesc de parcă-s beat!
Înghit paracetamol. Nimic!
Iboflam și aspirină…
Febra nu scade un pic
juri că parcă ‘nghit benzină!
Somnul este un fel de comă,
mă hrănesc cu ceai și apă,
prin oglinzi văd o fantomă;
Gripa asta, groapa-mi sapă!
12.03.2018
Lasă un răspuns