„Scanatul” este o altă „bucurie„, a scintigrafiei, cel puțin primele 8 minute, când plăcile de recepție ale aparatului sunt la cel mult 2 mm de vârful nasului. Picioarele legate unul de altul și având obligația ca degetele mari să le ții atinse, calcâiele depărtate! Peste burtă este un fel de patură de „contenționare” grea care „încătușază” si ambele mâini! M-am chinuit ani întregi cu yoga să învăț să respir corect (adică activ cu abdomenul) ca acum, când numai așa mai pot respira, să trebuiască 8 minute să nu o mai fac! La orice respirație mai profundă, pentru mine normală și necesară, aparatul se recalibra!
După cele mai lungi 8 minute din viața mea, m-au lăsat în sfârșit să respir în voie !!! Cateva secunde, că a început runda a doua, de 26 de minute petrecute în extensie maximă, în timp ce cele două camere paralele ale aparatului mă „secționau” de la cap la picioare, bucățică cu bucățică!
Partea a treia, de doar 4 minute, a fost probabil un test să vadă cât de amețit mă ridic de pe „patul de tortură” pentru ca cele două camere faceau un concurs de viteză în jurul meu, noroc ca la ceva distanță de nasul meu data aceasta!
Aceleași „scanări” urmeaza mâine când (probabil/se speră că) nu mai radiez așa puternic ca astăzi!
„Desertul” ?
În următoarele 3 zile, scârboșenia aceea care blochează tiroida să se umple cu iod radioactiv, este „ceaiul” meu de dimineață!
Si asta toate fiindcă nu vreau … sâni!

2.06.2026