Despre vremuri apuse și zori tulburi (1)…

Am aproape 60 de ani, sunt un bunic (nu prea grozav) si imi este în continuare dor de bunicul meu, atat de dor, încât speranta ca il voi intâlni „dincolo” alunga frica morții.
Bunicul Ioan „a lui Pitulice” era un bărbat frumos, cu ochi albaștri, subțirel si foarte mic de statură, dintr-o familie săracă și rămas orfan de f. tânăr.
Avea 7 clase, foarte mult pentru un țăran, iar ce il caracteriza era cinstea, dărnicia, încrederea în Dumnezeu.
Bunica, Tinca era din neam de boier. Educată pentru vremurile acela, cu școală, cu arta culinară la degetul mic, broderie samd.
Cand s-au căsătorit bunica a fost dezmostenită (cu bucurie ca astfel ajungea mai mult la frati)!
A ajuns soția unui țăran sărac dar pe care l-a iubit și respectat pana la moarte
Cand asist la o cununie, in biserica, automat mă gândesc la bunicii mei si mă întreb dacă cineva mai intelege cum e să fi „capul femeii” si femeia sa se „teamă de bărbat”?
Eu am mai apucat asa ceva la bunicii mei!
Bunica nu l-a contrazis pe bunicul niciodată si  bunicul nu a luat niciodată vreo decizie fara bunica.
Niciodată bunica nu a ridicat tonul in fata bunicului meu și nici invers.
Niciodata nici unul nu i-a imputat ceva celuilalt! Ba mint odată la începutul căsnicii lor bunicul a venit acasa flămând și a intrebat de ce nu-i gata încă  masa? A luat o pereche e palme, cat era de bărbat căsătorit, de la străbunica dupa care i-a sărutat mâna care l-a plesnit si niciodată nu a mai intrebat asa ceva!
Oamenii aceștia au trăit foametea, războiul, despărțirea, moartea unui copil, colectivizarea forțată, sărăcia fara ca nimic sa le strice armonia casniciei!
Până la moarte si sunt sigur ca si dupa ea!
Oare noi de ce nu mai suntem capabili?
Cred ca in principal din cauza lipsei de credința!
Femeile își doresc să fie bărbați iar bărbații au încetat să mai lupte pentru poziția lor!
Nu, nu sunt misogin! O femeie este „mai capabila” in multe privinte decât un bărbat, dar niciodată nu o sa fie un bărbat, pentru ca rolul ei dat de Dumnezeu este sa fie …femeie!
Sunt invidios de-a dreptul pe rolul asta!
Nu, nu vreau nici sa nasc si nici sa alăptez! Dar as vrea ca bărbat sa pot forma un copil (citeste viitorul) cum numai femeia in special mama poate!
Dar în loc ca femeia sa-si ocupe rolul ei principal il vrea pe cel al bărbatului, mult mai neimportant, acela de a asigura prezentul!
Asa se face ca in societate/căsnicie se întâlnesc mereu bărbați cu bărbați. Unii care nu sunt dar doresc sa fie si ceilalti care sunt dar nu mai doresc/ pot sa fie! Ori de când lumea cand se întâlnesc doi bărbați incepe lupta pentru supremație! In ultimul timp e câștigată în familie si în societate de bărbații care nu sunt dar doresc sa fie: de femei!
Vouă va place cum evoluează societatea și familia? Mie nu! Și e doar începutul!
Cate familii mai exista asa armonioase ca a bunicilor mei?
Eu in 60 de ani nu am întâlnit niciuna!
Voi?

2o.12.2018

Autor: ioansperling

Vrabie migratoare

6 gânduri despre „Despre vremuri apuse și zori tulburi (1)…”

  1. Mmmmdaaa! Trist, foarte trist, dar cumplit de adevarat! Batranii de altadata aveau alte valori de aparat, iar respectul si moralitatea erau la mare cinste! Barbatii din trecut au facut razboaie ( si nu le-a spus nimeni nici macar „multam fain”! Ce pensii speciale, ce avantaje…), iar femeile isi stiau rostul si locul. Ce avem azi!? Cum am ajuns aici!? Lucrurile sunt extrem de complicate si nu voi incerca sa dezvolt subiectul, nu e cazul si nici locul. Spun doar ca „evolutia” societatii a cauzat „involutia” familiei si nu numai… sa te vrei egala cu barbatul e o tampenie si nu o spun cu rautate…femeia sa ramana femeie, deci feminina, iar barbatul sa fie barbat puternic…
    Noapte buna!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cred că tuturor le plac poveștile cu și despre bunici, iar mie cu atât mai mult cu cât nu am apucat să-i cunosc, decât pe bunice. Despre familii fericite, precum cea a bunicului tău, nu pot spune că am cunoscut vreuna îndeaproape. Deși, mai multe cupluri pretind că sunt așa, dar, după un timp, aud că s-au despărțit.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da Petre asta e adevarul: pretindem tot timpul a fi ceea ce nu suntem! Suntem atât de ocupați de păstrarea unor aparențe încât ne mințim tot timpul pana cand realitatea iasa de sub mormanul de minciuni! Marea problema care o vad eu este ca parcă nu am păstrat nimic din sângele moșilor și strămoșilor noștrii!

      Apreciat de 1 persoană

  3. Aveti dreptate, dar intr-o societate care incurajeaza superficialitatea, in care oamenii schimba an de an hainele, masina si telefoanele, nu e de mirare ca schimbam si oameni.
    Hainele se coseau, se reparau, acum se arunca.
    Cand se strica caruta nu o aruncai, o reparai. Acum ei alta.
    Din pacate.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Desigur exista o bunăstare de care generațiile anterioare nu au avut parte dar și atunci când au avut parte (spre sfârșitul vieții lor) nu s-a schimbat nimic din optica.
      Astăzi nu schimbi soția (sau sotul) ci obiectul sexual cu care te mândreștei Nu mijlocul de transport ci statusul tau in soietate nu camasa ci apartenenta la linia x a modei samd. Astazi a fi este inlocuit cu a avea si a avea ne defineste in ochii noștrii si in ochii societății!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.