Două zile și nopţi trei
Mai sunt încă între noi
Două zile, doi ani grei
Iar o noapte, încă doi!
Ore sunt cam șaptzecidouă
Astea-s în minute deci:
Patru mii trei sute două
Iar în clipe ori 60!
Le ţin socoteala în gând
Altfel uită să mai plece
Uite, până am scris un rând
Clipe s-au mai dus vreo 10
Mai am 6507
Strofe încă să îţi scriu,
Până trec de-a treia noapte
Şi în braţe o să te ţiu.
Şi-aş putea să reuşesc
Dar nu pot a înţelege
De ce naiba se chitesc
Bucătarii să mă lege?
Nu ştiu ce vor să îmbrac
Nu pricep pe cine mută
Dar acum e tot un drac
Am în minte prima sută!
cândva prin 1984
Ce faină e!! Dacă m-ar fi iubit matematica, m-ar fi lăsat să socotesc câte nopţi, ore, minute, clipe au trecut din 84 până acum. Dar nu suntem în realţii prea bune, nu există chimie între noi 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc! Chiar nu vreau să stiu ca-mi ajunge in ani cat este!🤣
ApreciazăApreciat de 2 persoane