Omului prin natura sa ii place sa ajute.
Ajutorul insă trebuie cerut că daca-l dai ne-cerut nu este, de obicei, primit!
Am făcut gresala să intru pe o pagina ortodoxa si sa spun parera unui cunoscut monah athonit pe o anumită temă! Daca râcăiam cu un baț într-un cuib de viespi scăpam mult mai usor!
Am fost făcut troll (nici nu stiu ce e aia; o fi de bine?), mincinos, dezinformat, spion, mason, trimisul Patriarhului! Probabil injuriile o să continuie încă o vreme vorba aceea „Scapă-mă Doamne de frați că de dușmani mă apăr singur!”
Nu am vrut să dau numele monahului (in mediu virtual ti se pun in timpul discutiilor cuvinte in seama pe care nu le-ai rostit iar eu tin prea mult la acest monah ca sa-i fac asa ceva!) si chiar daca as fi facut-o e logic ca puteam da orice nume asa ca tot nu ma credea nimeni!
Nu am asteptat sa fiu crezut pe cuvânt, dar nici la o astfel de reactie nu m-am asteptat! Mă asteptam la o discutie normala cu argumente si contra-argumente pe tema data dar se pare ca m-am înselat!
Toata tărăsenia mi-a adus aminte o poveste cu filozoful Esop pe care doresc sa v-o spun (sa ma ierte cei care o stiu).
O poveste despre adevarul rostit fara sa fie cerut.

Esop era sclav si era tot timpul vandut de stăpânii lui. Intr-o zi, in piata de sclavi se apropie un bogatas de el și il intreaba de ce il vine stapânul sau?
Esop răspunde:
„Pentru că spun tot timpul adevărul!”
„Dar asta e foarte bine, spuse bogătasul, chiar am nevoie la curte de o sluga inteligenta care nu minte!”
L-a cumparat pe loc si au plecat spre casa. Ajunsi acolo i l-a prezentat soției mandru nevoie mare de ce afacere a făcut!
In acel moment Esop s-a intors spre el si i-a spus un adevăr:
„Stăpâne dar urâtă nevastă mai ai!!!!”

Eu sunt bucuros ca sclavagismul nu mai există ca ajungeam….in piața de sclavi!