Intri și te întinzi pe spate
și ești tras ca în mormânt!
Mai îngust chiar nu se poate,
încerc să … nu mă-înspăimânt!
Cândva sună parcă-un ceas
și începe un ritm să bată:
Paw! Paw! Paw!… un ritm de vals,
și apoi rock, prin „țeava” toată!
„Catafalcul” înaintează
prin „sicriul” în care zac,
ritmul parcă expoldează:
Di! Di! Di! Țac! Țac! Țac! Țac!
După un sfert de ceas, hard rock,
din „uter” ești scos afară!
„Coloana n-are vre-un loc
ce-ar putea ca să vă doară”!
Pleci deci „bucuros” spre casă,
strâmb ca semnu’ de întrebare…
„Am coloana sănătoasă
de aceea cred… mă doare”!
6.10.2020
Lasă un răspuns