Amintiri despre viitor

Că am vorbit de ura comunistilor împotriva bărbilor ( deși Darwin, Marx, Engels, Lenin…. aveau barbi ) mi-am adus aminte de un episod din tinerețea mea.
Aveam 18 ani si plete pâna pe umeri.
Lucram ca tehnician veterinar într-un sătuc uitat de lume, in care cel mult odata, sau de două ori pe an, venea directorul in control. Adica venea la vânătoare, sau la un miel gătit la stână!
Singura neregulă eram de obicei eu! Mai precis pletele mele! Singurele indicatii date erau că acestea trebuiau să dispară!
După vreo 10 ani m-am întâlnit din nou cu tovarășul director, el ajuns Directorul Direcției Agricole Sibiu, eu medic de dispensar, tot in același sat uitat (și de acum și părăsit) de lume.


Ședințele la Județ, din vremea aceea, se desfășurau cam așa: iti venea rândul să fi călcat in picioare (fara vină de cele mai multe ori ) si tu trebuia să înghiți fără împotrivire toate înjurăturile, eventual o palmă două si sa iti iei angajamentul că…
Deznodământul bun era când nu te alegeai cu dosar penal, detașare, arestare!
Era prima mea ședința si aveam de raportat doar pierderi! Motivul în nici-un caz nu putea fi adevărul: nu aveai medicamente sau furaje!
Inainte de intrarea în sala tov. director s-a apropiat de grupul nostru (șefii, colegii mei erau prietenii lui de dezmăț) si primul lucru care l-a spus dând cu ochii de mine a fost: „Să te razi!”
Si eu care mă credeam scapat de nebunii de la facultate și nu o să mai aud niciodată cuvintele acestea!
In capul meu probabil adrenalina mi-a inundat bruma de minte și i-am răspuns pe loc fară să mă gândesc la consecințe: „Dumneata esti director sau frizer? Ca tehnician ai vrut să mă tunzi tot timpul, acum ca doctor vrei să mă razi!?”
Ce am făcut mi-am dat seama abia după ce am văzut grupul care parcă erau toți loviți in plexul solar și nu primeau aer!
Nu m-ai stiu cum s-a incheiat totul dar a functionat; n-am ajuns in ziua aceea in „boxa acuzaților” si nici mai târziu detașat prin Marea Baltă a Brăilei!

16.01.2021

10 gânduri despre „Amintiri despre viitor

Adăugă-le pe ale tale

  1. Să-i ia dracu’ pe comuniştii rămaşi cu puii lor cu tot şi să-i ducă…
    Şi eu am pățit-o cu ei. Îmi pierdusem carnetul de partid şi am scăpat relativ ieftin că eram gravidă în 8 luni. Ieftin zic că m-au ținut în picioare vreo două ore până m-au beşfelit. (Alții au pățit-o mai rău!) După două ore, n-am mai rezistat şi ce crezi c-am făcut!? M-am pus jos pe covor! Şi i-am amenițat că mă voi plânge „mai sus”…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Vai de steaua lor dacă prindeam eu ca adult vremurile respective!
    E adevărat că s-a întîmplat ca un securist – fără să am cel mai mic habar de asta – să mă ajute cîndva (am scris despre asta în ‘cafeneaua Irinei’), dar în general toţi ăştia care se cred zei datorită unor funcţii (temporare) sînt nişte javre ordinare de la care nu poţi aştepta compasiune sau înţelegere. Şi dacă nu ai cojones faţă de ei atunci mai bine să nu exişti.

    Abia am aşteptat să se termine naibii odată cu ordinele cretine „tunde-te”, „rade-te” etc. din fragedă copilărie şi pînă după armată. Cînd am ajuns la muncă – pentru prima şi ultima dată în viaţa asta de rahat – aveam deja părul aproape pînă la mijloc. Şi nici nu-l legam în coadă sau altceva. Colegii din depou mă strigau în glumă „Iisus”, dar le-am dovedit că nu era doar o poreclă ci chiar o meritam, fiindcă am reparat singur, în trei ore de noapte, o problemă pe care nici măcar specialiştii veniţi de la Bucureşti n-au putut-o repara – deşi eram un biet muncitor necalificat pe statul de plată. Ceea ce dovedeşte cu prisosinţă adevărul afirmaţiei masonului Pittiş: „nu contează cît de lung am părul / important e cît şi cum gîndesc”.

    Apreciat de 1 persoană

      1. Sincer să fiu nu prea am obiceiul să-mi şlefuiesc reacţiile, cel puţin nu cînd am de-a face cu jigodii. De altfel e moştenire de familie; cînd a apărut problema cu viza, maică-mea a venit acolo şi l-a beştelit pe poliţaiul de serviciu, l-a blestemat aşa cum ştia ea mai bine de-a trebuit să-mi cer eu scuze apoi în numele ei după ce m-a rezolvat „nenea securistul” cu pricina şi-a trebuit să-i calc iar pragul.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Pe vremurile aceea existau doar doua posibilitati:
        1.Impotriva si asta insemna sa ai stofa de erou/ martir si sa risti nu doar viata/ libertatea ta ci si a familiei
        sau
        2. Pentru, unde eram majoritatea din frica, din lasitate, din dragoste pentru familie din multe alte motive! Sigur nu sustineam comunismul decat prin faptul ca nu-l combateai, ca taceai, ca nu te revoltai…
        E greu de inteles pentru cei care nu au trait atunci dar o sa inteleaga in viitorul apropiat din pacate!

        Apreciat de 1 persoană

      3. Nu mă înţelege greşit, ştiu cum erau vremurile respective poate mai bine decît alţii fiindcă ambii părinţi au lucrat ca personal civil într-o unitate MAI, anume o puşcărie. Acţiunile mele, ca copil şi apoi adolescent, se repercutau asupra lor – obligatoriu membri de partid – aşa că şi pentru mine viaţa a fost un fel de mini-puşcărie dintotdeauna. Poate de aceea cînd s-a ivit ocazia am scăpat precum cîinele din lanţ şi-am luat-o la sănătoasa. Şi acum dacă mai încearcă cineva să mă pună în lanţ o să-şi ia nişte muşcături zdravene de o să-i treacă. 😉

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: