Au trecut câteva luni de când a inceput „vaccinarea” și ea devine pe zi ce trece tot mai necesară politic cu toate ca lumea a inceput sa inteleaga că în privința „pandemiei” nu aduce nici-un folos! Pozitia mea fată de vaccinare nu s-a schimbat cu toate ca intre timp am inceput sa simt „efectele negative” ale refuzului meu! Cei vaccinați îmi reproșează mai ales că:
*sunt medic și nu am încredere în medici!
**m-am vaccinat de multe ori și acum refuz!
***am profitat și mai profit de unele realizări medicale în timp ce refuz categoric noul „vaccin”!
Hai să le luăm pe rând…
*Am și acum încredere în medicină și în medicii care nu se aventurează pe un tărâm necunoscut, care judecă o boală după cum au învățat in facultate și in practică să o facă, care pun sănătatea pacientului mai presus decat interesul propriu, sau mai presus decât interesul politic, al sponsorului, sau a altcuiva!
În timpul așa zisei „pandemii” medicii s-au împărțit în două: cu șira spinării și nevertebrați! Primii au tratat boala ca ceea ce este de fapt: o gripă! Au găsit repede tratamente nespecifice efective și s-au arătat, cum era și normal, intrigați de toate măsurile absurde impuse de clasa politică, presă, milionari excentrici, Big Pharma; începând cu interzicerea necropsiilor, obligativitatea unei scheme de tratament costisitoare și ne-efective și terminând cu acest așa zisul „vaccin” care în fapt e o terapie genetică, ne-studiată și periculoasă si mai ales care nu aduce medical nici-un folos!
** Am făcut toate vaccinările pe timpul socialismului, ca fiecare de vârsta mea! Au fost de folos? Nu știu! Am făcut si toate bolile copilăriei și n-am excelat în sănătate niciodată!
Am facut la cerere vaccin impotriva hepatitei A și B în perioada când aveam hepatită C! Riscul să mor dintr-o hepatita A sau B adăugata era mult mai mare decât riscurile vaccinării!
Intre timp increderea mea in producătorii de medicamente a scăzut dramatic deoarece s-a dovedit legatura intre vaccinuri si autism si dintr-un motiv descris mai jos!
***Am profitat de tratamente noi pe care insă le-am urmărit in fazele de cercetare ani îndelungați! Am văzut „pe pielea mea” cum „mari sperante” terapeutice se risipesc inainte de aprobare! Am folosit și eu un medicament nou, incomplet testat, pe post de cobai (cum sunt toti cei care se vaccinează). Am trăit pe pielea mea (la propriu) ce înseamnă lăcomia de bani la BigPharma; un medicament a carui studiu a fost oprit (din cauza efectelor secundare) a fost scos totusi pe piată, iar in prospect aceste efecte secundare (de care eu mai sufăr si acum) nu erau trecute!
Firma de care vorbesc e un gigant in comparatie cu cele care au scos vaccinul!
Asa ca stiu, dureros de bine, ce mare greșală e sa nu duci studiul până la capăt, sau să sari etape din el! Mai repede sau mai târziu o sa fim foarte multi constienti de această greșală!
Oricine cu ceva habar de medicină isi dă seama că nici masca, nici izolarea, nici vaccinarea nu o sa oprească acest circ cum nu le-a oprit nici până acum! Circul „PANDEMIA” are alte scopuri! Pentru mine evidente sunt:
*îmbogățirea celor de la putere
*ruinarea economiei
*pierderea drepturilor
*pierderea libertăților
*învrăjbirea populației
*centralism politic
Pe măsură ce trece timpul le vom recunoaște și pe restul! Care vom mai trăi….
18.05.2021 >>>>>>>
A republicat asta pe Mucenicul's Blog.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Motivele pentru care injectarea in corp de ARNm pentru o proteina S himera (anvelopat cu nanoparticule) este o eroare medicala imensa sunt perfect descrise in materialul publicat recent de Doctors for COVID Ethics https://doctors4covidethics.org/wp-content/uploads/2021/09/Vaccine-immune-interactions-and-booster-shots.pdf
Orice medic si nu numai il poate citi si judeca. Este public. Ca si sursele la care face referire.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Problema e ca ne-am invatat cu totii si medicii nu fac exceptie sa primim totul ” pre-rumegat” si sa fim foarte comozi! Pe asta se si bazeaza guvernul cand face ce face!
ApreciazăApreciază
Bună ziua , IOAN ! 🙂
DISCRIMINAREA în ” România educată” de ” GuWERNERU-4” gestionată , CONTINUĂ ” pas cu pas” !!! 😦 😦 😦
1 ) Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, UDMR ,a semnat, luni, ordinul pentru organizarea loteriei de vaccinare.
Documentul vizează condiţiile de participare şi organizare.
Vor fi 19 extrageri până la 31 decembrie şi se vor acorda 1.139 premii, în valoare totală de 15 milioane de lei !!! 😦 😦 😦
Toate DETALIILE pe :
https://www.news.ro/social/ministrul-interimar-al-sanatatii-a-semnat-ordinul-pentru-organizarea-loteriei-de-vaccinare-19-extrageri-pana-la-31-decembrie-se-vor-acorda-1-139-premii-in-valoare-totala-de-15-milioane-de-lei-1922400120002021091820401400
– De ce DISCRIMINARE ??? 😦 😦 😦
– Pentru că……………….., dar mai BINE , intră pe
Dă clic pentru a accesa Ordonanta%2019%2030%20august%202021.pdf
și vei AFLA pentru ce !!! 🙂 🙂 🙂
Alioșa .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu-i doar in Romania ci in intreaga lume; Romania ca de obicei „se aliniaza” după stăpâni!
ApreciazăApreciat de 1 persoană