În”avalanșa” de informatii în care ne găsim, este greu, dacă nu imposibil, să ne mai dăm seama de adevăr!
Cei pro „vaccinare” pun toate relele pământului în responsabilitatea celor ne-„vaccinați” ca atare este „legal” să ni se calce toate drepturile în picioare, odată cu constituția!
Cei anti „vaccinare” fac și e valuri, mai mărunțele, încercând să arate lumii minciunile propagandei pro, de multe ori grosolane de-a dreptul!
În esență o „luptă” absurdă, pe care cei ne- „vaccinați„, au pierdut-o de când majoritatea lor a început să scadă dramatic!
De neînțeles este, pentru mine cel puțin, de ce statul nu ne „vaccinează” cu forța, sau ne izolează în lagăre de exterminare și mai joacă teatrul ăsta ieftin: „noi nu am vrea, dar altfel nu se poate!”? Suntem deja prea puțini pentru a ne putea împotrivi cu succes, lăsând la o parte că „adversarii” noștrii cei mai aprigi ar fi propriile noastre neamuri, prieteni, colegi, vecini!
Care sunt adevărurile de necontestat?

  1. Se moare „vaccinat” ca și „ne-vaccinat„!
  2. Se ajunge la ATI și cu o doză, două, sau mai ales trei, de „vaccin” dar și fără niciuna!
  3. Trecerea prin boală nu dă imunitate de durată, cum nu dă nici „vaccinarea„!
  4. Se moare și cu ivermectină și cu „vaccin„!
  5. Fiecare nou „val” aduce o îngrădire mai puternică a drepturilor și libertăților, nu doar a celor refractari la primele „vaccinări„, ci si a „vaccinaților„, care sunt restrictionați ca și noi!

Practic dacă ne uităm la punctele de mai sus față de un ne-vaccinatcel „vaccinat” are dezavantajul de a muri și din „vaccin nu doar din boală! Riscul ăsta în plus, este pentru niște „avantajece dispar cu fiecare zi; trebuie să se testeze și ei tot mai des, sau să intre la fel ca noi în carantină, prin alte țări, cu tot certificatul lor verde! Libertatea promisă lor ține pâna la următorul lockdown!
Din cauza noastră a „nevaccinatilor„?
Să fim serioși!
Gibraltarul nu are asa ceva, Israelul e mai tot „vaccinat” și e mai rău la ei, de când nu mai au „ne-vaccinați„!
Și á propos Israel, ați fost vreodată acolo?
Eu am fost! Cu greu îti poți închipui să faci gripă într-o țară așa uscată, cu atât de mult soare, cu temperaturi constante din jurul la 40°C!
Cum poate rezista virusul în condițiile astea? Nu poate!
Deci cineva îl „aduce” continuu în țară! Dar cum când în țara se intră și in vremuri de pace foarte greu iar mai nou ba e închisă pentru străini, ba se intră numai cu pașaport verde, cod QR și „vaccinat” măcar de două trei ori?
Înseamnă ca virusul se „produce„, „răspândește” din interior!
Dar de data asta nu sunt teroriștii palestinienii musulmani de vină! Nu ar avea posibilitatea să o facă! Plus ca ei sunt teroriști mai rudimentari, ca să zic așa; o bombă în rucsac, in portbagaj, mai un cuțit și neaparat „Allah akbar”!
Dar cine?
Nu știu!
Mossad-ul însă o știe cu siguranță, așa cum o știe la rândul lor, fiecare serviciu de informații, din fiecare țară!
De ce nu-i arestează, lichidează?
Poate nu vor, poate nu pot, poate le convine ca lumea să fie strict supravegheată, lipsită de drepturi și libertăți…
Poate când e vorba de experimente pe oameni mai dau si ei rateuri; nici pe Mengele nu au reușit, la urma urmei, să-l prindă!
Interesant ce idei îți trec prin cap când ești ținut în casă atâta timp, lipsit de alte preocupări și sătul de televizorul care „vorbește” ca pe vremea lui Ceausescu, pe o singură temă, cu diferența că acum o face 24 de ore din 24!
Dacă am fi gândit și înainte în loc să ne „trăim” viața, nu am fi cunoscut probabil nici-o „pandemie„!
Bucurați-vă de ce încă mai puteți, mâine nu va mai fi poate posibil!

1.12.2021