Primul pas în afara locuinței în care mi-am petrecut ultimele două săptămâni!
Mă simt liber?
De loc! Dimpotrivă!
Când am semnat hârtia prin care declaram că această, impropriu numită, „carantină” nu-mi „afectează dreptul la libertate” (câte-o dată te întrebi dacă cei care fac astfel de formulări sunt chiar întregi la cap !?) eu am înțeles cu totul altceva decât ei!
De ce?
Pentru că am ieșit dintr-o „celulă„ (locuința părinților) în care am avut dreptul să mă mișc când doream, cum doream, unde doream și să vin în contact fară restricții cu oricine am întâlnit și am intrat într-o altă „celulă„ mai mare, numită România, în care mișcarea, contactul cu alții îmi sunt restricționate! Practic prin eliberarea din „carantină” îmi este afectat dreptul la libertate și asta pe o durată nelimitată! Cu asta nu sunt de acord și nici nu am semnat nici-un „angajament” că voi respecta vreo resticție!
Concluzia.
Trăim pe o planetă închisoare din care evadarea este imposibilă; dincolo de pereții celulei noastre, sunt doar alte celule! Niciodată Libertatea! O oarecare libertate mai este deocamdată doar în casa în care trăim, dar curând, o să mai existe doar în mintea celor care au cunoscut-o! Cei care acum se nasc, nu o vor cunoaște probabil niciodată!
Ține de noi toți, dacă vom lăsa să se întâmple asta!
22.12.2021
Oricum, lumea aceasta este o închisoare. Daca noi vrem sa trăim departe de Dumnezeu în păruta noastră „libertate” o putem face, însă oricum este o minciună! Iată că minciuna sa dat pe față, nimic nou sub soare. Vom fi cu adevărat liberi frate Ioane, cand vom ieși din această lume nedreaptă și vom merge în fericirea veșnică în Împărăția Păcii!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Amin!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Chestia cu „nu-mi afectează libertatea” ascunde o mizerabilă înșelătorie: să nu te poți adresa instanței de judecată pentru a cere despăgubiri pe motiv de izolare forțată. Odată ce ți-a fost smuls „consimțământul” – prin șantaj mascat – drepturile tale au încetat să mai existe, orice încălcare a lor de către stat NU mai produc efecte juridice.
Similar la „vaccinare”. Persoana injectată e singura „vinovată” de ceea ce se întâmplă post-înțepare deoarece în formular scrie că a fost informată, deci…o face în cunoștință de cauză și își asumă efectele ori decesul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur ca este o inselatorie si un santaj abject! Dupa mii de km ti se pune in fata o hartie pe care ori o semnezi ori nu intri in tara! In privinta despagubirilor mie imi ajunge faptul ca nimic nu ramane neplatit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dincolo de toată nebunia asta, eu îți urez Crăciun Binecuvântat, Sărbători fericite alături de cei dragi și un An Nou fericit, cu sănătate! Momentele petrecute alături de cei dragi, sărbătorind Nașterea Mântuitorului nostru, sunt cele mai importante ptr. toți. Să ne bucurăm din plin de ele. 🙂
ApreciazăApreciază
Iti multumesc asemenea Daniela. Sincer am fost la o Sfanta Liturghie si….n-am simtit nimic! Am impresia ca functinam doar din inertie si sper sa fiu eu de vina!
ApreciazăApreciază
Simtim, nu simtim continuam sa fim la Sfanta Liturghie. Doamne miluieste.
ApreciazăApreciază
Desigur ca continuam pana vom mai avea posibilitatea, nu am spus altceva!
ApreciazăApreciază
Sărbători fericite alături de părinți și de toți cei dragi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc la fel Magda!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hristos se naște, slaviti-L!
Hristos din Ceruri, întâmpinati-L!
Hristos pe pământ, înălțați-vă!
Cântați Domnului tot pământul,
Și cu veselie, lăudați-L, popoare, că S-a preaslăvit.
Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos cu bucurie!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Un Crăciun binecuvântat alături de cei dragi iti doresc si eu frate Arsenie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iti doresc Craciun cu bucurie, tie si celor dragi tie!
Sanatate si putere sa ai. Chiar daca sunt mari diferente intre tari, totusi radacinile sunt aici!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iti multumesc la fel Suzana! Eu pot „vibra” la fel la „Stille Nacht” ca si la „Deschide usa crestine”! Chiar daca consider ortodoxia singura confesiune adevarata si sunt impotriva ecumenismului ma pot bucura langa oricine pe care il bucura Craciunul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană