Vin americanii!

Când eram mic amenințam pe toată lumea cu: „vin americanii și te ‘pușcă!” Nu știu dacă asta venea de la mine, în urma multor filme văzute (aveam intrare liberă în cinematograful lângă care locuiam) sau repetam dorința celor din jur, care îi așteptau pe americani să ne scape de ruși/ comuniști!
Uite că dorința românilor s-a împlinit!
Vin americanii!
E drept ca cu foarte multă întârziere, dar tot ca să ne „scape” de ruși că între timp de comunism nu se mai pot scapa nici pe ei!
Cel puțin așa se spune, ca prezenta lor ne-ar scapa de atacul rusilor, doar că rușii nu aveau de gând să ne atace, pe noi și abia acum, prin prezența americană, le-ar putea trece așa ceva prin cap!
Nu-mi sunt simpatici rușii, dar nici după americani nu mă (mai) omor! Față de copilul care eram, ce vedea în americani cowboy-ul neînfricat, făcând dreptate într-un sat lipsit de aparare, eu cel de astazi, fac diferența între un film și realitate! Am trait prea multe razboaie de ale lor, în viata mea și am văzut ce rămâne în urmă! Eu cel de astazi, nu mă tem de armele atomice ale rușilor, pentru că rușii nu le-au folosit niciodată și nu ar putea să o facă în fată ușii lor! De cele ale americanilor însă mă tem! Ei le-au mai folosit și sunt departe de locul unde acestea vor cădea! Adică pe la noi! Și soldatii lor de aici? Victime colaterale! Nu ar fi prima data!
Sincer, când ești o țară mică, sărăcită de „prieteni„, fără armată proprie, cu o populație îmbătrânită, nu cred că este foarte înțelept să te bazezi pe ajutorul străinilor, ci ar fi mai de folos să stai în banca ta, așa cum fac și alte țări asemeni ție!
Supărarea actuală a rușilor este similară cu cea americană, când rușii au vrut sa se „mute” cu rachete cu tot, în Cuba! Atunci rușii au cedat, acum ar trebui sa o facă americanii, numai că, eu unul, nu-i văd capabili de așa ceva!
Are românul nostru o vorbă înțeleaptă: fereste-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!” Tare bine se mai potrivește zilele astea!

2.02.2022

10 gânduri despre „Vin americanii!

Adăugă-le pe ale tale

  1. Românii ar trebui să se uite la cea mai recentă retragere a americanilor, cea din Afganistan. Și erau doar talibani, nu ruși.Tot un proverb românesc spune că: „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“. Și ăsta ni se potrivește.

    Apreciat de 2 persoane

      1. Asta asa e! Eu nici nu mā strāduiesc mācar sā adopt stilul lor. Nu pot. Am bâzdâbâcii mei si pe lângā ei, nu mai am cam demultisor 2O de ani. Dar as minti sā spun cā nu-mi place aici sau cā-mi displac obiceiurile lor, însā un lucru e clar cā bunā ziua: nu dau māmāliga cu brânzā pe burgeri sau pizza. Tāranca tot tāranca, ce vrei!🤫🤣

        Apreciat de 3 persoane

  2. Buna dimineata domnule Ioan si felicitari pentru articole!
    Cum de ne legam la cap fara sa ne doara?
    De ce ungurii nu au chemat si ei 1000 de soldatei de carton sa’i apere si pe ei?
    De ce ei pot gandi ca este mai intelept sa fii in pace cu vecinul URS decat sa te oratii la el? Iar comparatia cu rachetele in Cuba este iluminatorie ! ! !
    Cum se repeta istoria doar ca de data asta pe alte meleaguri.
    Cred ca scaparea este in indemnul parintelui Elpidie din linkul pus de fratele nostru Arsenie:

    Cmr
    1. februarie 2022 la 18:20
    Mda, se apropie vremea spanacului:

    https://intruacestsemnveiinvinge.wordpress.com/2022/02/01/mesajul-parintelui-elpidie-toti-romanii-sa-se-roage-hristoase-al-nostru-salveaza-tara-noastra-romania-si-pe-noi/

    Apreciat de 2 persoane

  3. Nu cred ca fratele nostru a folosit acel cuvant(prostule) pentru altcineva!
    Eu cred ca se caieste ca degeaba asi bate capul cu tot felul de materiale postate pe blogul personal ca nu se foloseste nimeni. Sunt suflete care urmaresc si citesc ceea ce postezi frate Arsenie si nu ma refer la mine ci la cei care apreciaza postarile fratiei tale. Fa munca ce ai inceput’o si plata ta nu o vei pierde; ar fi o mare pirdere sa nu ne mai hranesti cu articolele tale!
    Zi binecuvantata de Hristos Mantuitorul sa avem cu totii!
    Doamne milueste’ne si ne mantuieste.
    Amin!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nici eu nu cred dar si daca ma insel nu ma deranjaza prea tare; cate nu spune omul la supararare? Fratele arsenie are materiale deosebite dar asteptarile lui sunt prea mari si rabdarea prea putina! Tocmai materialul lui m a facut sa ma gandesc la un cerc de rugaciune inainte sa il propuna el! Numai ca eu stiu ca lucrurile trebuie bine gandite ca sa mearga cat de cat Arsenie al nostru vrea pe loc un lucru si pe urma sa ajusteze! Din experienta mea asta nu functioneaza!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: