De la începutul „plandemiei” am spus că sfârșitul ei o sa vină fie printr-o mare catastrofă naturală, fie printr-un război!
Nu, nu sunt mai deștept decât altul, dar era logic că după ce au fost călcate, în picioare, toate constituțiile lumii, să nu existe o altă ieșire!
Cum lui Dumnezeu însă ii este mult mai multă milă de oameni, decât ne este nouă de noi, ieșirea a fost … războiul!
Altfel spus „resetarea” este în plan, toate merg încă așa cum a fost hotărâte! Ca și „pandemia” și războiul o să se întindă la nivel planetar! Asta în numele libertătii, democrației, drepturilor care nu au contat în ultimii ani și încă nu contează în multe țări nici acum!
De unde știu?
O știm cu toții, fiindcă ni s-a spus deja: ” nu vom mai avea nimic, dar vom fi fericiți’
Poate ar fi fost mai clar să ne fi spus: „Cei care vor scăpa din „pandemie” și război, cu viața, nu vor mai poseda nimic dar vor fi fericiți!” Uitati-vă la cei care au scăpat din Ucraina cu hainele de pe ei doar cât sunt totuși de fericiți față de noi care încă avem locuință, traiul asigurat!
Fericirea este intotdeauna raportată la situația actuală!
În 2019 eram fericiți nu că eram sănătoși, liberi să ne întâlnim oriunde, oricâți, liberi să mergem la servici, la școală, la distracție, etc. ci doar dacă reușeam să mergem în Caraibe, sau să ne împlinim un alt vis mai deosebit!
Un an mai târziu, eram fericiți când ni se lăsa lanțul mai lung, pentru o perioadă!
Anul trecut, eram fericiți cei care eram încă vii și sănătoși (cu sau fără vaccin) chiar dacă lanțul devenise tot mai scurt!
Iar anu acesta, iată ca au apărut deja primii fericiți, care nu mai posedă nimic!
Acum mai trebuie sa ne „uniformizeze” adică sa pierdem majoritatea ce posedăm, ca să ne bucurăm de viață, indiferent cum ne vor cere să o trăim! Și o vor face!
Dă Doamne de data asta măcar să mă însel!

26.02.2022