Mă tot întreb care e rostul
bătrânilor pe această lume
și îmi răspund, tot eu, ca prostul:
„Nu cred că au unul anume!”
Poate pe vremuri rost aveau;
să stea prin casă cu nepoții,
sau treburi mici mai rezolvau,
prin curte și țineau departe hoții!
Erau desigur încă respectați
părerea lor cerută, luată-n seamă!
Astăzi sunt continuu ignorați
și pentru ei este o dramă!
Ai nimănui, străin într-un azil,
bolnavi de întristare zac,
tot așteprând, în mână cu un mobil,
să sune cineva, să întrebe ce mai fac!
Cândva speranța moare în ei
și apoi se sting, precum o lumânare!
Un ultim gând, spre dragii nepoței
și un oftat, adânc … de ușurare!
12.04.2022
Vrăbiuțe 
Lasă un răspuns