Mă tot întreb care e rostul
bătrânilor pe această lume
și îmi răspund, tot eu, ca prostul:
„Nu cred că au unul anume!”
Poate pe vremuri rost aveau;
să stea prin casă cu nepoții,
sau treburi mici mai rezolvau,
prin curte și țineau departe hoții!
Erau desigur încă respectați
părerea lor cerută, luată-n seamă!
Astăzi sunt continuu ignorați
și pentru ei este o dramă!
Ai nimănui, străin într-un azil,
bolnavi de întristare zac,
tot așteprând, în mână cu un mobil,
să sune cineva, să întrebe ce mai fac!
Cândva speranța moare în ei
și apoi se sting, precum o lumânare!
Un ultim gând, spre dragii nepoței
și un oftat, adânc … de ușurare!
12.04.2022
Dragule, cei îngrijiți intr un azil, di au un telefon mobil, sunt cazurile fericite. Restul…
Nu stim fiecare dintre noi cum vom ajunge, stii ca vorbeam noi, cândva. Mila Domnului!
ApreciazăApreciază
Pai cine zice ca eu trebuie sa scriu de cei mai nefericiti de catastrofe, apocalipsa?
ApreciazăApreciază
Vreme în schimbare…
ApreciazăApreciază