Leana

Leana, mătușa mea, mai în vârstă doar cu câțiva ani decât mine, a fost cel mai bun prieten al copilăriei mele!
Leana suferea de hipoacuzie ca urmare a șocului avut când i s-a aprins rochița la câțiva anișori. Faptul că nu auzea aproape de loc a făcut ca vorbele pe care le rostea să fie de neînțeles pentru toată lumea…înafară de mine! Eu am înțeles-o de la început și ea a fost fericită că poate comunica cu cineva! E un fel de a spune „comunica” pentru că nu prea era vorbăreață de fel, sau poate era prea sătulă să nu fie înțeleasă!
Eu, copilul de oraș ajunsesem la țară și descopeream o lume nouă, descoperam natura și aveam multă, multă libertate să o fac! Leana a devenit însoțitorul meu în descoperirea noii lumi și bodyguard meu personal! Nimeni nu avea curajul să se lege de mine dacă era Leana de față! Nici chiar bunica! Și ea era lângă mine tot timpul, nu mă pierdea o secundă din ochi și asta nu pentru ca avea însărcinarea să o facă (o avea si pentru vaca și am pierdut-o de nenumărate ori!), ci pentru că eram singurul ei prieten, singura ființă care dorea să învețe tot ce știa ea, având răbdarea să o asculte și capacitatea să o înțeleagă! Și Leana știa o mulțime de lucruri: unde găsim mânătărci, unde găsim ciuperci lăptoase, pe care le puteai mânca crude! Știa sa facă foc și porumb, sau cartofi copți, în cuptoare construite cu pricepere în malul râului! Știa cum putem prinde pești deviind brațe ale râului. O mulțime de lucruri am învățat de la ea și o multime de aventuri am avut, în lumea de basm a copilăriei!
Viața ne-a despărțit definitiv pe la 10-11 ani! Pe vremea aceea nici poșta nu prea mergea până sub pădure unde era casa bunicilor….
Așa a fost să fie!
Din când în când, aflam cu întârziere mare vești despre ea! M-am bucurat nespus ca și-a găsit un soț, că are copii, că viața ei, în ciuda handicapului, a fost una normală! Mă gândesc că a fost cu siguranță o mamă minunată, dacă a putut, ca copil, să fie ca o mama pentru mine, gata de orice sacrificiu, indiferent de consecințe!
Asupra fetelor ei și asupra mea, știu că veghează și acum de sus din ceruri, după ce a plecat, mult prea repede, dintre noi!
In sufletul meu însă, a rămas pentru totdeauna, alături de cele mai frumoase clipe din viața fiecărui om; copilăria!

29.06.2022

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: