Ajunge zilei rautatea ei!

Oricum aș întoarce-o concluzia este numai una: în lumea în care trăim, este perfect dacă coeficientul tău de inteligență se apropie de cel al insectelor (pe care ne vom bate curând)! De asemenea uitarea, este de mare folos!
Dacă nu posezi nici-una din aceste „calități,” este bine să te „forțezi” să trăiești după cum a spus Domnul nostru Iisus Hristos, fără sa-ți faci griji, pentru ziua de mâine! Este un lucru foarte greu deși paradoxal, nu trebuie să faci nimic! Mie personal mi se pare mai greu decât iertarea vrăjmașilor, dar mă străduiesc totuși să nu mă gândesc la ziua de mâine, pe cât pot!
Mie care am trăit „plătirea datoriilor” din plin, îmi este greu, să uit imaginea sorei mele, nou născute, ținută între două sticle de lapte, pline cu apă caldă! Mâncarea cu viermi și foamea pe care am tras-o în stagiul militar! Cursurile la facultate în palton, cu căciulă și mănuși, făcute pe întuneric! Cozile la indiferent „ce se dă„! Foamea! Frigul! Întunericul!
Din păcate, nu pot să mă izolez complet de lume și să nu observ cu câtă ușurință ni se spune că ne vom întoarce în acele timpuri și mai ales cu câtă indiferentă sunt primite aceste informații! Dar la ce sa te aștepți: nici cei care ne pregătesc o nouă „epocă de aur,” nici cei cărora li se pregătește aceasta ( în majoritatea lor), nu au mai trăit ca mine toate astea! Sau poate doar au uitat!? Sau poate, doar au inteligenta unei râme!?
Nu vreau însă să-mi mai fac griji!
Refuz să-mi fac „rezerve” si planuri cu „variante” la ce se poate întâmpla deși cum spuneam știu cum o să fie! Am obosit…
Voia Ta Doamne să se facă cu mine! În mâinile Tale pun viața mea și a celor dragi mie! Fă Tu cum ști că e bine, pentru mântuirea noastră!
Și orice vei hotărâ pentru noi, pentru mine, îți mulțumesc de pe acum!
Slăvit să fie Numele Domnului în vecii vecilor!
Amin!

10.09.2022

4 gânduri despre „Ajunge zilei rautatea ei!

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: