Gurile rele spun ca von der Leyen ar vrea să-i sufle postul lui Klaus al nost’ la NATO!
Cred că rușii se închină, iar chinezii își mai pun o lingură de orez în blid, întrebându-se dacă cei doi posibili candidați sunt doar o capcană, sau întreaga Americă, a dat în mintea copiilor, nu doar Biden?
Klausul nost’ mie îmi pare chiar varianta mai bună, deși e greu de crezut că ar putea fi „mai bun” decât oricine altcineva! Și totuși, starea lui de legumă în hibernare, ar fi mai avantajoasă pentru NATO, decât „energia” conducătoare a Ursulei! Pentru că Ursula chiar nu doarme! Ea a făcut peste tot ceva! Mai bine nu ar mai fi făcut! Atâta doar că încă nu și-a găsit locul potrivit! A încercat la Ministerul pentru familie apoi la cel al Muncii și de acolo la cel al apărării! De frică ca ar putea să încerce și postul de cancelar a fost rapid „promovată” la UE! Acum trebuie din nou „promovată” altundeva! Oriunde!
De peste tot a plecat cu „cântec” și la mai bine! La mai bine pentru toți; pentru ea și pentru cei care au scăpat de ea, pentru cei cu care a „conlucrat„…
Inainte să ajunga la UE ca Ministru al apărării a lăsat armata germană în fundul gol! Că deh, nefiind potrivită pentru rolul încredințat dar probabil conștientă de asta, a avut nevoie în 4 ani de 2200 de consultanți externi, plătiți cu peste 660 de milioane de Euro!
„Realizările” acesta au „promovat„-o la Bruxelles, unde a mers pe aceași linie cheltuind bani fără rost! Gurile rele spun ca un rost ar fi avut totuși: are 7 copii de hrănit! 7 copii adulți, cu familii la rândul lor și cu pretenții de „von,” care nu sunt asa simplu de mulțumit! Plus caii! Și restul de acareturi!
Oricum după ea potopul; UE scârțăie bine și poate ne ajută Cel de Sus de se prăbușește!
Cu Leyen în fruntea NATO ne-am putea apuca de învățat rusă, sau chineză, pentru că e o chestiune de timp doar, până aduce armata NATO în situația armatei Germaniei!
Cu Klaus în frunte soarta NATO nu ar fi alta! Dar măcar ar dura mai mult; Klaus al nost’ o ia pas cu pas și ce (nu) face, e bine făcut (vezi cum a ajuns România!) Am avea timp să aprofundăm rusa și chineza, limbi de loc ușoare!
Ghinion!
Cum este doar un singur post, care ar asigura „imunitatea” deținătorului, măcar o să avem și noi speranța că vom vedea capul unuia dintre ei cândva rostogolindu-se în țărână!
Am muri cu speranța, fiindcă speranțele mor ultimile!
Adică după noi!
8.03.2023
10 martie 2023 la 0:46
Am preluat și noi, mulțumim!
https://cerulcodrulsiparaul.ro/2023/03/09/doi-pe-un-loc-opinia-lui-ioan-sperling/
10 martie 2023 la 4:10
Eu multumesc!
10 martie 2023 la 17:09
Clar, von der Lenyn are voce si talent. Nu degeaba a pus-o mutti Merkel la sefia apararii. S-a descurcat bine, motiv pentru care a fost propulsata la ue si in consecinta ue se misca gratios ca F125 a nemtilor. Totusi, din patriotism cred ca al nostru Iohanovici e mai bun. A fost minunat cand s-a dus la nemti sa primeasca premiul Otto cel Mare flancat de sponsorul Michael Schmidt si nevasta-sa Veronikgb, sora lui Renato Usataii.
10 martie 2023 la 18:15
Amândoi sunt atat de buni înca e pacat sa li se duca lustru! Cel mai bine ar fi izolati impreuna pe o insulă pustie si uitati acolo!
10 martie 2023 la 18:32
Perfect! Atunci insula Nazino sa fie!