Dracii chiar au o problemă cu tămâia, cu Aghiazma!

Citesc un titlu care îmi captează atenția:
CNA o amendează pe Alexandra Păcuraru pentru că a dat cu tămâie în platoul emisiunii
si în minte îmi vin amintiri din perioada în care aveam un șef de care eram convins că este posedat! Nu, nu era vorba de homosexualitate, ca în articolul cu pricina, ci de faptul că eu îl „deranjam” nespus pe șeful meu (care era și proprietarul firmei)! El recunoștea pe de o parte că-mi fac treaba (și că o fac bine) dar pe de alta, ar fi dorit să plec….ieri!
Nu cred că se înțelegea el însuși de ce reacționa astfel, eu  însă știam că nu pe el ci pe dracul care îl îmboldea să-mi caute nod în papură, îl deranja nespus faptul că îmi trăiam ortodoxia la locul de muncă!
Lunile ianuarie, februarie, mai erau cum erau, dar odata cu începerea Postului Mare tensiunea creștea spre insuportabil, așa că m-am văzut nevoit să ripostez! Imediat dupa Bobotează și de oricâte ori era nevoie, veneam primul în firmă și dădeam cu Agheazmă peste tot! Să nu credeți că din momentul acela toată lumea era numai un zâmbet, dar eu unul eram protejat, într-un mod la fel de „ciudat” pe cât era modul de a-mi cauta nod în papură fără motiv!
Șeful meu care pentru o zi de absență ( cu scutire medicală în mâna) făcea ședintă cu „vinovatul” și crize de isterie, nu a scos o vorba când am lipsit 10 luni! Colegii mei pentru doua săptămâni de boală erau concediați, chiar dacă trebuia sa le plateasca despagubiri!
Nimeni nu îndrăznea sa scoată o vorbă în fata lui, eu m-am descărcat nu odată de tot ce aveam pe suflet, la modul grosier! Nu a scos un cuvânt! Și exemplele pot continua!
Ce vreau sa spun e că nu doar ateii nu cred în lumea nevăzută, ci si mulți din cei care sunt botezați și se tin creștini! Pentru ei, ca și pentru doamna Dorina Rusu membru CNA, să vorbeşti despre draci, sau să arzi tămâie suntscene de Evul Mediu timpuriu”!
Mie încă nu-mi vine să cred când întâlnesc oameni care mai au mentalitatea sădită de socialism: la biserică, credincioși, sunt numai cei tâmpiți, cretinoizi, fără școala! La biserica unde merg eu majoritatea au cel putin o facultate terminată, mulți sunt medici sau programatori de excepție, de care n-ai zice ca parcă ar fi ieșiti din Evul Mediul timpuriu!
Mi-e teamă că dânsa și cei ca dânsa „nu au dat dracu” dar le promit eu că se vor întâlni curând cu el, în Epoca modernă târzie, de azi … sau mâine! Din păcate, oricât de mult și-ar dori atunci, nu vor avea nici tămâie și nici Aghiasmă la ei!
Să te ții atunci groază ca în epoca de piatră!

25.05.2023

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: