M-am întrebat sătul de așteptare
prin ce mă deosebesc față de rest,
afară că-s bătrân, frumos și deștept tare
și bineînțeles că și… foarte modest?!

Răspunsul am găsit, n-a fost prea greu
și sper mereu același să rămână:
eram singurul din cei din jurul meu
ce n-avea celularul în mână!

Afară de cei ce nu posedă așa ceva;
sugarii în cărucior, copii sub 5 ani,
parinții care au și tare ar „butona,” 
de n-ar avea cu ei pe micii năzdrăvani!

Așa că se confirmă, pentru a câta oară,
o vorbă înțeleaptă venită din bătrâni:
la bătrânețe mintea pare să dispară
și devenim copii, nevinovați și buni!

18.11.2023
Karsruhe