Fără discuție baticul nu face o femeie mai frumoasă, mai atrăgătoare, mai interesantă!
Probabil de aceea femeile nu-l poartă, sau dacă le-o cere conștiința, sau vreun preot „retrograd„, să o facă, atunci cel mult și-l pun o secundă înainte de Sfânta Împărtășanie și îl smulg de pe cap înainte să o fi înghițit!
(La fel este la bărbați în privința bărbii – vorbesc de barbă, nu de starea de nebărbierit de câteva zile! Pe nici-unul dintre noi nu ne face mai tineri, dimpotrivă! Ca atare foarte puțini bărbați o poartă!)
Ca să putem ignora niște porunci scrise în Bible, ne mințim că nu are nici-o importanță fiindcă „Dumnezeu se uită la inima omului!” Dacă Dumnezeu „nu se uită decât la inimă omului” atunci continuăm să ne facem voia propie: tocurile devin tot mai înalte, fustele devin tot mai scurte, tăieturile tot mai adânci, bluzele tot mai decoltate, sau transparente, pantalonii tot mai mulați, machiajul tot mai accentuat!
Pentru cine?
Pentru noi înșine nu, că atunci am fi la fel îmbrăcați și în bucătărie și în grădină, peste tot!
Pentru Dumnezeu iară nu, că doar „Dumnezeu se uită doar la inima omului!” Așa că nu mai rămâne decât pentru bărbații străini, pentru că rareori cei proprii le însoțesc, sau sunt de acord ca soțiile să vină la biserică astfel „tunate„!
Bărbații sunt „vânători” -o știm cu toții- din naștere și indiferent de vârstă, de cât de mulțumiți sunt de soțiile lor, de cât de frumoasă este fresca în biserică, oricât s-ar strădui sa nu-și ia ochii de la ea, oricât de înduhovniciți ar fi, prezența „pradei” activează automat instinctul acesta de vânator!
Ori cum știm și gândul este un păcat!
Unde mai pui că nici Tangalache nu doarme, dacă tot a reușit să aducă „ispite” în biserică, măcar să aibă și un folos din asta!
Sigur și bărbații pot fi „ispite” dar mai mult decât o barbă și îmbrăcăminte care să ascundă, sau să nu se muleze pe mușchi, nu prea au ce face!
Femeile au, mai ales că nu doar gândul e păcat, ci și inducerea lui  (sminteala produsă)!
Problema aceasta a provocării/ispitei nu e doar a mea și nu este nici nouă! Dacă citim Viețile Sfinților găsim nenumărate exemple de pusnici înduhovniciți care au „căzut în păcat,” sau erau pe cale să o facă! Mai găsim și zeci de femei care cunoscând puterea lor de seducție au renunțat la podoabe, s-au retras din lume, s-au îmbrăcat în haine ponosite sau de bărbat, n-au precupețit nici un efort să nu ispitească pe nimeni! Găsim desigur și destule care se comportă ca cele de astăzi ispitind/provocând cu bună știință!
Că „problema” nu este nouă ne-o arată luările de atitudine, în privința aceasta, încă de la începutul creștinismului. Astfel din secolul III s-a păstrat, de exemplu, un sfat scris de Tertulian pentru femei:
„Femeile sfinte (creștine) . . . dacă sunt frumoase din naştere, . . . să nu caute să fie mai atrăgătoare, ci să-şi pună în umbră frumuseţea“
Despre cosmetice, el a spus: „Femeile care-şi ung faţa cu cremă, îşi colorează obrajii şi îşi lungesc sprâncenele păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu“.
Sau a descris „podoabele“ din aur şi argint drept „mijloace de ademenire“.
„Femeia este atrasă de bărbat” (atrasă în sensul își dorește si știm că dacă își dorește femeia ceva nici porunca lui Dumnezeu nu o oprește!) încă de începuturi, dar  ar trebui să fie atrasă de „bărbatul ei„!  Pornirea asta ( ca și cea de „vânător” a bărbatului) nu se oprește nici măcar în biserică, unde Dumnezeu care „se uită doar la inima omului” vede totuși pentru ce și pentru cine sunt (când sunt) expuși nurii! Cine și cu ce gânduri „îi ia în primire„!
Biserica este (ar trebui să fie) comuniune, acolo învățăm „să ne iubim unii pe alții” să ne purtăm sarcinile unul altuia, nu să ne punem piedici unul altuia, sau să ne ispitim unul pe altul! Dacă mă plâng eu la mai 70 de ani, de lucrurile ăstea gândiți-vă ce ar spune un tânăr!
Și înainte să mă faceți misogin sau mai știu eu cum, gândiți-vă că dacă răspundem de tot ce am facut rău în lumea asta,  că vom răspunde și de felul în care venim  îmbrăcați!
Și că vorbim de sminteală, hai să vedem ce spune Sfântul Apostol Pavel despre ea, în Corinteni I, că poate eu nu înțeleg corect lucrurile : „…păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu.”
Parafrazând dacă o sau haină, sau o „prezentarea” smintește un frate, cu conștiința slabă, păcătuim față de Hristos și e indicat să renunțăm pe veci la o astfel de haină sau la o astfel de „prezentare„!

25.02.2024