Pe masură ce îmbătrânesc mi se pare că noi oamenii nu credem, ci doar mimăm credința!
Eu mai întâi de toți!
Sigur încerc să mă comport creștinește în toate situațiile, dar de cele mai multe ori nu reușesc! Încerc să-mi fac datoria față de suflet, prin rugăciune și post, prin participarea la Tainele Bisericii, prin cititul de literatură duhovniceasca, samd. Nimic însa nu e cum și cât trebuie, pentru ca să se producă schimbarea dorită!
La slujbe, rugăciune, citit, mintea îmi umblă adesea cu sorcova!
Nici simțurile nu dorm, ci toate fac tot ce le stă în putință să fiu „furat” de peisajul lumesc!
Sunt mândru, iar ca atare smerenia este foarte departe de mine, ori fara ea, adio credința creștină!
Cum să mă smeresc când văd tot timpul pe alții care par mai răi ca mine? Spun „par” dar in sinea mea, cand se întâmplă să dau de un astfel de om, folosesc cuvântul „sunt”!
Sfatul pentru câștigarea smereniei este sa-ți spui „sunt mai rău decât toată lumea” dar una e să o spui și cu totul alta să o și crezi! De exemplu, văd zilele acestea, un slujitor plătit al Domnului, care în timp ce îl slăvește cu gura pe Dumnezeu, în mijlocul bisericii socializează cu mintea, cu ochii si degetele, pe celular! Cum să mă cred mai rău ca el? Acum e drept că deseori îmi umbla și mie mintea cu sorcova, în timpul slujbelor, dar încerc să o aduc imediat pe drumul cel bun, iar asta cred (fară sa facă vina mea mai mică) că o pățesc toți creștinii începători ca mine! „Incepător” pare în acest contex o scuză, dar nu în sensul asta am folosit cuvântul, în cazul meu este de fapt o acuză, vis a vis de timpul de când mă declar, în mod mincinos, creștin!
Totuși diferența între el si mine este (zic eu) enormă: la mine fiind neputința concentrării, lipsa trezeviei, în timp ce la el pare a fi necredință pură! Lipsa fricii de Dumnezeu, a evlaviei, respectului, aș spune!
Desigur nu ar trebui să mă compar cu nimeni și în nici-un caz cu unul care pare mai prejos! Și nici să ma smintească, pentru ca ispita lui (sau eventual a preotului) este mult mult mai „virulentă” decât ale omului de rând! În plus nu este, ar trebui sa fie, el modelul meu și nici nu știu dacă faptele lui bune, nu compenseaza răul! Sau știu eu cum măsoară Dumnezeu? Fiecare însă se compară cu cel de lângă el, iar dacă acesta pare ca nu se ridica la nivelul lui, îl dă senzația că ar fi mai bun! Ii linistește oarecum constiința și avântul de a ajunge pe cineva mai sporit duhovnicește!
Si asa viața trece, ne trezim în fața morții, tot lipsiți de virtuți, plini de patimi, începători în ale credinței! Ca mine!
Se mai merită efortul să încercăm?
Eu zic că da, pentru că și cei care au lucrat foarte puțin în vie ( practic au strâns puțin rod-ca mine si mulți alții) au fost plătiți din bunătatea Stăpânului la fel ca cei vrednici de plata lor!
Amin!

11.04.2024