În articolul anterior vorbeam despre „Fiți ca pruncii!” și sincer îmi dau silința să fiu mai bun, mai iertator, să uit răul făcut…
Mă gândesc însă ca și pruncii învață cu timpul că există lucruri, oameni toxici, de care nu te poți apropia, sau de care e bine să stai departe, să te ferești!
Un blog atrage în mod inevitabil astfel de oameni așa că mai repede sau mai târziu ruptura devine necesară, indiferent cât te-ai strădui să o eviți! Când sunt obligat să trag linie, eu sunt primul supărat pentru că n-am mai avut puterea să rezist! Sunt supărat pe mine însumi, deși știu din experienta de zeci de ani, pe net, că o cale comună cu astfel de oameni e imposibilă! Chiar dacă o doresc eu și fac eforturi să o păstrez, nu o doresc ei, fiindcă așa cum sunt în viață niște ciudați singuratici, așa sunt și în internet! Diferența e ca în internet, sub scutul anonimatului, au curajul să vorbească și impresia că cineva îi ia în serios!
Și vorbesc peste tot, mult și prost, de mirare fiind cum de au atâta timp să posteze peste tot pe unde li (se mai) permite!
Pentru ei a fi prost crescut, a intra cu bocancii plini de noroi în casa altuia, este un DREPT! Orice reacție împotriva acestui comportament fiind considerata „cenzură” și/sau păcat de moarte!
Lista unor astfel de „oameni” a căror comentarii ajung direct la gunoi, a ajuns pe Vrăbiuțe mai lungă decât a celor care mai comentează! Tendința este ascendentă!
Sunt eu prea exigent?
Prea sensibil?
Desigur aș putea închide comentariile pentru toată lumea, dar nu mi se pare corect să o fac…deocamdată!
Inchei rugându-vă înca odată, pe cei care nu găsiți nimic comun cu voi pe blogul acesta, să dispăreți în jungla mare a internetului! Nu-mi faceți nici o pagubă, cum nu am nici un câstig dacă intrați în număr mare!
O mână de oameni cu bun simț, îmi ajunge!

11.09.2024