Duminică am fost cu nepoțelul meu în Wilhelma, grădina zoologică din Stuttgart.
Bineînțeles după crocodili, care în mintea lui de 3 ani sunt adevărați dinozauri, punctul de atracție au fost maimuțele.
În timp ce așteptam pe o bancă să se plictisească de joaca puilor de cimpanzeu, privirea mi-a căzut pe un afiș care explica ceva despre Bonobos, iar la sfârșit destul de mare ca să pot citi de unde stăteam scria: „Adesea Bonobos fac glume cu noi îngrijitorii. De unde știu? Păi râd după aceea!”

Atât de trist încât m-am cutremurat!
Sigur ca orice om mi-am făcut adesea gânduri dacă este moral să ții animale în captivitate, să le folosești la muncă, sau drept hrană… Oarecum creștinismul  m-a salvat pentru că dacă Iisus a mâncat pește, probabil și carne de miel de la jertfele templului, nu pot eu să mă dau mai milos, sau iubitor, de Creație decât El!
Problema mare începe când un animal dă semne vădite de inteligență, care nu mai pot fi confundate cu instinctele, cu experiențele trăite, cu reflexele! Când o maimuță îți pregătește o păcăleală este semn evident de gândire! Și atunci întrebarea cum ar fi să te naști, trăiești și mori într-o grădină zoologică? Sau și mai rău să fi adus din libertate, din junglă, într-o grădină zoologică!
Și unde este granița între un animal inteligent și unul doar instincte, reflexe? Cine o pune? Cine o cunoaște cu siguranță?
Dacă ar depinde de mine ar dispărea grădinile zoologice, circul…
Nu depinde și până ele există biletul meu de intrare înseamnă mâncare și îngrijire… Un cerc vicios!
Și totuși, merita atâta chin bucuria din ochii nepoțelului meu?
Nu pot spune!
Care-i părerea voastră?

19.01.2025