Polonia are un președinte cum ne-am fi dorit și noi unul, adică unul care încearcă sa-și conserve neamul și țara! Nu știe nimeni de ce la ei s-a putut și la noi nu, rămâne de văzut dacă va și funcționa, pentru că guvernele progresite, dictatura de la Bruxelles, vor face tot ce le stă în putință să nu (funcționeze)!
Ungaria nu mai este singură acum i s-a alăturat Polonia și sunt convins că încet încet, tot mai multe țări se vor trezi, vor vedea realitatea și vor pune conducători care își iubesc țarile din care provin, mai mult decât o altă țară de pe pământ! La sfârșit, cum ne este obiceiul și probabil prin vărsare de sânge ne vom trezi și noi la fel cum am făcut-o cu ieșirea (vorba vine) din socialism! Asta dacă nu izbucnește al treilea război mondial (lucru pentru care președintele nostru se opintește din toți bojocii )și nu va prea mai ramâne multă lume după el, care să mai poată să se trezească!
Rădacinile UE ca dictatură, care se adânceau cu rapiditate, au dat acum peste un strat de granit, pentru ca polonezii s-au împotrivit adesea hotarârilor UE și înainte de a avea un președinte suveranist!
Nimeni nu vrea desfințarea UE, dar ea trebuie sa redevina o organizație economica și să renunțe a mai fi una politică, care decide absolut totul în toată Europa! Europenii nu vor să devină Statele Unite ale Europei, ci să rămână state separate cu limbă, cultură, istorie, tradiții distincte!
UE mai trebuie să devină o organizație curată, transparentă in care să aibă loc nici un fel de matrapazlâcuri și nimeni începând de la președinte și terminând cu ultimul parlamentar să nu fie deasupra legii!
Iar ca organizație economică trebuie să militeze doar pentru pace! E drept că în război se fac cele mai mari afaceri, dar profitul lor nu se revarsă peste toți, ci doar peste o mână de oameni!
Si când UE „își va veni în fire” nu va mai exista nici spaima ieșirii din ea, care i-a făcut pe majoritatea românilor să-l voteze pe Nicușor Dan, aducându-ne în situația de a intra în război cu Rusia și/sau a deveni chiar câmp de luptă pentru acest război!
Si asta în timp ce ar trebui sa ne luptăm cu apele, să-i ajutam pe sinistrați, să relansăm economia…
Poate nu întâmplator este la noi zicala „Câinele moare de drum lung si prostul (proștii) de grija altuia!”

2.06.2025