Ruina din imagine a fost pe vremea lui Ceaușescu, pentru scurt timp, un centru de selecție și reproducție a oilor din rasa Corriedale.
Aceste oi au fost aduse din Noua Zelandă, la prețul de 3000 de dolari bucata, în speranța că se va reuși ameliorarea raselor autohtone, astfel încât și țigaia noastră, să fete de 3 ori în doi ani, cum se întâmpla în Noua Zeelanda.
Incercarea a fost sortită eșecului din prima clipă, pentru ca noi avem o altfel de climă decât Noua Zelandă, iar locul ales (Dealul Cincului) era cel mai prost posibil din cauza vântului puternic în timpul iernii.
Ba mai mult, cei responsabili de proiect aveau cunostințe despre oi cam câte am eu despre poduri și s-au gândit că o oaie este o oaie, indiferent în ce țară este fătată de mama ei!
Nu e tocmai așa!
Oile în Noua Zeelanda sunt foarte independente și nu stau în turmă, așa că în prima zi când le-au scos la pășunat, s-au risipit toate în câte o altă direcție și au fost atrase miraculos de codrii din apropierea centrului!
Ce nu ai găsit lupii (de care aceasta oaie nu s-ar fi speriat că nu cunoastea astfel le lighioane), a găsit cândva armata de oameni porniți în cautearea lor și au murit ulterior în prima iarnă!
Oile găsite, nu „armata„!
Am trecut astăzi pe lângă acest monument al prostiei comuniste și m-am gândit să vă spun povestea lui.
Desigur monumente identice dar ale trecerii la economia de piață sunt mult mai multe, practic toată țara e plină de ele! Diferența este însă că pe vremea comunismului astfel de greșeli, ca cea mai sus descrisă se plăteau, de cel sau cei care greșiseră, în timp ce cei care au distrus toată economia țarii după Ceaușescu au ajuns foarte bogați, pentru „greșeala” lor intenționată!
Iar „modelul” de îmbogățire prin „greșeli” funcționează după 35 de ani mai departe, până când nu va mai putea fi nimic vândut, sau distrus!
Imaginea acestui centru, este de fapt imaginea României în câțiva ani, dacă la conducerea ei rămân „profesioniștii” actuali care ne conduc!

21.07.2025