În ’91 emigram sătul până peste cap de democrația originală românească, pe care o „construiau” marii nomenclaturiști și securiștii, deveniți peste noapte capitaliști sadea, cu experiență!
Democrația originală românească este încă tot în stadiu de șantier și va rămâne așa până la revenirea la dictatură, fiindcă nu prea mai sunt modele de democrație în lume, ci doar dictaturi mai bine sau mai puțin camuflate!
Este însă intersant de observat jocul de-a democrația a celor care au prins hățurile poporului și îl conduc spre prăpastie, precum și nepăsarea acestuia din urmă, măcar față de străinătatea care se distrează privind sinuciderea românească!
Că am anulat alegerile fară alt motiv decât ca nu a ieșit cine trebuia să iasă treacă meargă, dar că avem un guvern penali dovediți, întrece orice închipuire!
Iar președintele, acest cel mai reprezentativ, bun și capabil dintre români, este bomboana de pe coliva poporului român! Aș zice veșnica lui pomenire, dar nu o fac că prea mi s-a cerut des să nu ma mai amestec în treburile interne, fiindcă sunt un trădator, care nu a acceptat sa-și mai bată comuniștii joc de el și care n-a putut să se facă că plouă ca toată lumea! Că ăsta a fost de fapt „eroismul” celor de acasă!
Nu ajungea că don’ prezidente merge crispat de parcă tocmai a venit de la o întâlnire cu colegii din USR, dar acum își duce și țiutoarea cu el în vizitele oficiale, împreună cu copiii rezultați! Dacă asta nu mai e original, nu știu nici eu ce ar mai putea să fie!
Ce protocol, ce etichetă, ce profesionalism, să astepți de la bietul om! E bine că totuși copiii par scăpați de pamperși, (doar tatăl lor mai pare tot timpul scăpat în ei!) pentru că altfel îmi închipui cam ce mirosuri ar fi la dineul oficial!
Dar ce sacrificii nu face președintele austriac pentru o pădure, două, sau pentru un râu de petrol !?
26.07.2025
Lasă un răspuns