2.08 .2025, ora 5.20, aeroportul din Sibiu proaspăt modernizat.
Am ajuns ca de obicei prea repede; neamțul din mine, care respectă legile și recomandarile, l-a invins și de data asta pe românul din mine, care îmi cerea sa vin (ca toată lumea) cu o jumatate de oră înainte de îmbarcare și să înjur apoi compania aeriană de întârziere!
Domnișoara de la check-in are însă un program de lucru pe care nu-l poate călca, așa ca am așteptat 10 minute să răspundă la mesajele de pe telefon, până a intrat oficial în pâine! Am ajuns la intrarea pentru bodyceck unde scanerul își verifica și el mesajele de pe telefon probabil, că de lucrat refuza să lucreze. Un portar, ajutor de scaner mi-a explicat de loc prietenos, că mai sunt 5 minute pâna domnul scaner catadicsește să scaneze biletele pentru Memmingen. Am așteptat răbdător pentru că un român adevarat este antrenat în răbdare și eu mă țin a fi unul! În plus eram primul în coada formată, lucru care îmi conferea un anumit respect față de cei din urma mea, ca unul care știe ce se și mai ales când se intâmplă ce ar trebui să se întâmple! Nu știam, pentru că scanerul se pare că nu facea doar pauză, ci își luase concediu! Spun asta fiindcă alți pasageri români desigur, care veniseră în ultimele minute (pentru alte zboruri) erau scanați de portarul-scanator și introduși în graba cea mai mare pe o ușe laterală, care putea scana doar legitimația portarului-scanator!
Trecuseră cele 5 minute și scanerul de la poarta de intrare era tot în concediu, așa ca la întrebarea mea de pasager vădit enervat, nemulțumit și pus pe scandat ( desigur toate simulate) „cât țin 5 minute în România?” portarul- scanator, vânat de nervi a deschis manual poarta și s-a instalat el ca scaner uman, citind codul de pe bilet! Și eu care-l țineam de prost mi-am schimbat atitudinea față de el, pentru ca de asa ceva eu unul nu-s capabil!
Am trecut apoi ca niciodată prin RMN-ul de intrare fără ca acesta să pipsăie deși eram încălțat, ținându-mi cu o mână pantalonii ce încercau să-mi demonstreze pe loc, că am mai dat jos probabil ceva kg! Probabil era și acesta în pauză sau concediu!
Acum aștept răbdator să urce toată lumea în avion, după care voi așteptat răbdător să decolăm, să ajungem, să aterizăm, să-mi pot ridica restul de valiză, cât o mai fi rămas din ea, în Memmingen și să apară cândva cea mai iubită dintre soții cu mașina, pentru că vine săraca, precum Ana lui Manole, prin circulația infernală de început de vacanță în Bayern si Baden-Würtenberg!
La revedere Românie! Pe curând!

2.08.2025

Update
Ne-au suit in avion, la ora când ar fi trebuit sa decolăm, un avion care a fost tot timpul aici și care arată cam darâmat și desigur fără însemnele Wizzair. Odată suiți și după ce ne-au făcut instructajul pe unde ieșim dacă avem vreun accident desigur „puțin probabil” (în alte avioane lucru valabil nu in asta care are aripile lipite cu bandă adezivă!!!) ne-au anunțat ca avem de așteptat încă 25 de minute pentru că nu au aprobarea de zbor!
Grozav! Nu doar ca avionul e de la fier vechi dar este unul la care s-au suplimentat locurile fiindcă altfel nu-mi explic de ce mie cu o înălțime normală (medie) nu-mi încap genunchii în spațiul pâna la scaunul din față! Lângă mine am o femeie mai înaltă care sta aplecată peste măsuță fiindcă altfel nu are cum sta! Probabil cand vom ajunge (dacă vom ajunge) nu v-a fi capabilă să se mai îndrepte!
„Normalitatea” lui Ioan Sperling!

Update 2

Am ajuns în Memmingen toamna, îmbracați de vara, adică la 11°C si ploaie torențială! Desigur de la avionul parcat undeva la capatul pistei am mers prin ploaie pană la bagaje! As fi spus am alergat dar nimeni nu mai era capabil de asa ceva dupa o oră jumatate în scaunele de tortura!