Am dat cu ochii de un articol care m-a mâhnit profund; Diana Dumitrescu a renunțat la religia ortodoxă și s-a pocăit!
Habar nu am cine este această Diană, dar mi-e milă de ea, ca de orice om care ratăcește, sau altfel spus, renunță la Iisus pentru Tangalache! Și de obicei acești oameni renunță la Iisus, la ortodoxie, ca și în cazul de față, fară să o fi cunoscut, practicat, „găsind” în „credințe” inventate de oameni, ceea ce de două mii de ani există (cu adevărat, nu părut) doar în ortodoxie!
Mie unuia, care l-am căutat mult timp pe Dumnezeu, până El m-a găsit pe mine, mi se pare de-a dreptul absurd și să te gândești la o altă religie decât creștină și la o altă confesiune decât cea ortodoxă! Miile de convertiri zilnice la ortodoxie din lume, uneori comunitați întregi, din alte „biserici,” sau alte religii, ar trebui să fie argument suficient pentru oricine!
Dar să zicem că nu ești informat despre așa ceva și îl cauți sincer pe Dumnezeu! Singurele obțiuni normale ar trebui să-ți fie cele care sunt mai aproape de sursa creștinismului, continuatoare directe a bisericii lui Iisus, prin Apostoli si Părinții care au pus temelia și ridicat Biserica, sunt ortodoxia și catolicismul! Doar între ele ești nevoit să alegi, pentru că este clar că numai una este biserica cea adevărată, iar alegerea este simplă, cum a fost și în cazul meu, dacă te gândești că pentru ortodocși există un singur Dumnezeu, iar catolicii au doi; papa fiind și el (ca și) Dumnezeu, fară greșeală! Nu mai e nevoie să cunoști restul de diferențe! Ca să crezi că ești asemenea lui Dumnezeu e dovada clară de mândrie (prostească) ori Dumnezeu le stă împotriva celor mândri și a spus: „Fiți smeriți cu inima!„
Catolicismul este atât de greșit încât a trebuit fi ” reformat” de Luther care la rândul lui a deschis drumul la alte „reforme„, la alți „reformatori” care din mândria de a ști ei mai bine și-au făcut și își mai fac, propiile secte, care mai de care mai bizare și mai îndepărtate de creștinism!
Își spun „pocăiți” de fapt sunt pocăniți și rătăcesc toți pe drumul iadului, convinși ca doar ei se vor mântui!
Ca mai toate sectele care „au descoperit America” și penticostali tot în America s-au nascut și asta relativ de curând (1906)! Până la ei, de mii de ani, oamenii mergeau în iad!
Nu vreau să vorbesc de diferențele dintre ei si biserica ortodoxă, pentru ca orice om normal la cap nu-și poate închipui pe Dumnezeu, care este ordine, perfecțiune, conducătorul unei adunături care dansează besmetic și vorbește în limbi, de nimeni înțelese. Mi-e milă de acesastă doamnă Diana pentru că duhul care a atins-o și care de acum încolo o va stăpâni, nu este ce crede ea ca ar fi și mai este și foarte greu de scos din om, iar ea nu-și da seama și se pare că n-are pe nimeni în jurul ei să o ajute!
Dumnezeu să ne ierte!
26.09.2025 
26 septembrie 2025 la 11:36
Duhul Sfânt care este Duhul Adevărului spune ca ,,Biserica este Una,Sfântă,Sobornicească și Apostolească”dacă diferiți oameni știu mai bine este problema lor!
26 septembrie 2025 la 12:11
In cele din urmă este a lor într-adevăr dar pâna atunci este un pic si a noastră, sau un pic mai mult! Dacă lumina noastra nu lumineaza (a mea nu o face!) se asterne intunericul peste lume!
26 septembrie 2025 la 14:06
Câți nu-s ca ea ,din ăia de la oraș? și de la sat de ăia din sate din Ardeal care au fost greco-papistasi. ori ăia din Timișoara care se consideră ăi mai civilizați,că lor le plac bananele și blugii și ei au fost primul oraș din România (ori din lume)cu străzile iluminate cu gaz .
26 septembrie 2025 la 19:21
Azi nu mai există scuză pentru ignoranţa în acest domeniu.
Numai cine nu vrea (căreia nu ii pasă) rămâne nelămurit în legătură cu: protestantismul, catolicismul, islamul etc.
Dau câteva exemple:
Despre erorile musulmanilor, latinilor și luteranilor – Sfântul Maxim Grecul:
https://edituradoxologia.ro/despre-erorile-musulmanilor-latinilor-si-luteranilor
+
Penticostalii, mormonii şi martorii lui Iehova: semnele unui proroc mincinos – Andrew Stephen Damick:
https://edituradoxologia.ro/penticostalii-mormonii-si-martorii-lui-iehova-semnele-unui-proroc-mincinos
+
Stâncă şi nisip. Concepţia ortodoxă despre reformatorii protestanţi şi învăţăturile lor – Pr. Josiah Trenham:
https://edituradoxologia.ro/stanca-si-nisip-conceptia-ortodoxa-despre-reformatorii-protestanti-si-invataturile-lor
…