Citeam azi dimineață că copiii din grupul psaltic Tronos junior sunt batjocoriți la școală de către colegii  pentru credința lor și mi-am adus aminte că și eu am fost unul dintre cei care …îl batjocorea pe singurul coleg din clasă care își declara deschis credința!
Dumnezeu să mă ierte, n-am știut ce fac! Nu mă durea pe mine capul de credința lui, cum nu îmi păsa nici că alt coleg face înot, sau nu face, doar că m-am alăturat celorlalți de frică să nu fiu și eu marginalizat, ca și el! Oricum eram fiecare dintre noi batjocoriți de ceilalți, ba pentru săracie, ba pentru intelect, ba pentru insuficentul talent la ceva, ba pentru orice care te făcea altfel decât „turma„! Așa sunt copiii (și mulți adulți)! Nici nu au cum fi altcumva fiind crescuți, în spiritul concurenței, în dorința de a fi deasupra, iar dacă nu reușesc să se ridice, îi împing pe cei de lânga ei în jos! Este și asta o metodă să fi mai sus, care se practică până la vârste înaintate!
Doamne, cât a suferit copilul acela din cauza noastră! Mult mai mult decât cei de la Tronos, pentru că era cam singurul copil creștin declarat în școală, într-o vreme când de mic ți se spunea (peste tot) că religia este o invenție a burgheziei, a clerului, ca să țină „prostimea” supusă, mai ales țăranii fară carte!
Ne-am întâlnit peste ani, el nu-mi purta nici un pic de ranchiună (cum altfel?) în schimb eu aveam acum, ca adult, o mare admirație pentru suferința lui din trecut, pe care a suportat-o cu stoicism, fară să se dezică un milimetru de la credință!
Am aflat (de la el) că a ajuns în cele din urmă preot, la o parohie foarte săracă și am aflat (de la alții) că nu-i de loc un preot grozav! Nu știu dacă este adevărat, dar știu că ce considerăm noi „grozav” nu neapărat consideră și Dumnezeu, cel care vede în sufletul fiecăruia, la fel!  Mai am și convingerea, din cât și cum l-am înțeles eu pe Dumnezeu, că pe lumea cealaltă o să fie răsplătit cu dărnicie, chiar și numai pentru mărturia lui creștină, de pe vreme copilăriei, fiindcă a fost un adevărat martir pentru credință!
Da, este foarte greu pentru copiii de la Tronos, pentru ca nu e „cool” să crezi, să mergi la biserică, să te rogi, să postești, sa-ți faci cruce și o să fie tot mai greu pe măsură ce cresc, pentru că puțini dintre oameni mai au credință, iar dacă au o țin ascunsă bine, sau doar o declară fară sa o trăiască!
O partea bună există însă oricum și încă din două puncte de vedere:
1. Se călesc pentru mai târziu și se aleg dintre ei cei cu adevărat credincioși.
2. Se reduce numărul celor de care Hristos spune: „…cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri!„
Drumul creștinului a înseamnat de la Hristos încoace în primul rând suferință, să fi batjocorit, scuipat, bătut, răstignit și niciodată nu o să fie altfel! Desigur asta e foarte greu de explicat unui copil, însă mult mai greu e să-l mai faci creștin abia ca adult!
Să nu uităm însă ca nimic nu rămâne neplătit, bune sau rele!

23.11.2025