„Democrația” actuală este cea mai mare păcăleală, dar se pare că pe foarte puțini deranjază lucrul acesta! De ce? Pentru că lumea merge mai departe să „aleagă” niște candidații, care le sunt propuși și care reprezintă interesele oricui, doar ale lor nu! Și pentru ca toți sunt mulțumiți de „democrație„, satisfăcuți că aleșii nu fac ce ar face ei însuși ca conducători, nu se dorește și nu schimbă nimic!
Și iată-ne datorită „democrației„, în fața unui al treilea război mondial și probabil ultimul, deși nimeni nu-l dorește! Mă refer la popoarele întregi la minte, pentru ca noi românii nu suntem printre ele! Noi (majoritatea noastră) l-am ales pe Nicușor tocmai ca să intrăm în război, iar el ramâne consecvent pe linia promisă, adică nici-un efort nu este prea mare …ca să apărăm Ucraina!
Dar spre deosebire de el, Macron, Merz, restul conducătorilor de țări europene, doritori de sânge, distrugeri, moarte, nu au fost aleși să împingă țările lor în război cu orice chip! Dimpotrivă!
Ei au fost aleși să trăim în pace, să ne meargă din ce în ce mai bine, să crească bunăstarea, să trăim fără frica morții deasupra capului!
Pe cine reprezintă ei și voința cui când caută să ne bage în război, că pe noi și voința noastră nu?
E o mare diferența şi între ei și Ursula von der Leyen deși fac „jocurile” aceluiași grup de interese! Ea însă nu a fost aleasă de nimeni și cei care au pus-o acolo au pus-o să le reprezinte interesele lor ( în special economice) nu ale noastre! Aleșii popoarelor europene au fost însă puși să ne reprezinte pe noi, ori noi nu dorim războiului ci pacea!
Ce e de făcut, pentru că trebuie făcut ceva până se mai poate?
Dacă nu reacționam, dacă nu ne ne conduce voința populară spre pace, ci una a unui grup de interese, războiul va veni peste noi, nu va ramâne în stadiul de acum, adică imagini și știri la televizor!
Iar când va începe va fi imposibil să mai facem ceva!
24.11.2025 