În ultimele zile am avut binecuvântarea să vorbesc două cuvinte cu un om pe care îl iubesc foarte mult și în discernământul căruia cred mai mult decât în al meu propriu.
Și pentru că știu, fiindcă viața m-a convins de asta, ca „darul” dat mie este să nu fiu ascultat de (aproape) nimeni, chiar dacă ce spun este spre binele celuilalt, am hotărât să nu mai fiu critic, să nu-l mai judec pe aproapele meu, cel puțin la modul cum o faceam până acum, adică cu atac direct la persoană, trecându-l prin filtrul gândirii mele și necunoscând aproape nimic despre respectiva persoana sau situație! Pentru conținutul acelei paranteze din fraza anterioară și mai ales pentru că nu reușesc să mă opresc de tot, dintr-o dată, va mai exista o vreme în care voi vorbi la modul general, sau voi lăsa pe alții să concluzioneze situația actuală, în locul meu.
De ce?
Pentru că dacă nu folosește nimănui, mai precis nu schimb nimic și pe nimeni în bine, munca mea devine doar dăunătoare, în primul rând mie! Mai ales sufletului meu, de care e vremea să mă preocup mai mult, decât de lume și de problemele ei!
Se prea poate să nu funcționeze ce îmi propun și să mă văd nevoit să închid blogul, sau să postez extrem de rar câte ceva.
Vă mulțumesc de pe acuma tuturor care ați fost alături de mine, de mai mult sau mai puțin timp, cititorilor care s-au autentificat și au participat la discuții, ca și celor care n-au avut „curajul” acesta și vă rog pe toți să mă iertați de tot ce v-am greșit! Nu a fost niciodată cu intenție, doar ca uneori balanța mea hormonală se mai dereglează…
Slavă Domnului pentru toate!

17.12.2025