Am mai avut o vizită, de nevoie, la spital! Stați nu fugiți că nu mă plâng de nici o nouă boală, de altfel nu am mai făcut asta în ultimii 30 de ani din cate îmi amintesc! Știu însă ca pe mulți vă amuză „ghinioanele” mele, iar dacă pot face o bucurie cuiva, de ce nu?
Trebuia să fac un test de rezistență la sare. Adică 4 ore ți se injectează într-o venă niște saramură, din cand în când ți se ia probe de sânge, ca să vadă dacă ești suficient de murat! (mă rog, ei zic ca altul ar fi motivul!)
Problema mare este ca tot timpul acesta trebuie să stai culcat (pe un pat de spital, din acela în care doar dacă ești în comă poți dormi) să nu miști, să nu te ceri afară!
Criminal pentru mine care sunt un fel de turbină în pat și ai cărui rinichi funcționază doar când sunt pe orizontală, dar atunci și pentru orele vericale!
Pe lângă toate acestea testul se face pe nemâncate, adică eu care nu manânc nimic de la ora 16, am ajuns la ora 8 în spital lihnit (și antracit) de foame, cu perspectiva să manânc ceva după ora 13, dacă nu intru în comă glicemică până atunci!
La 8 a început „acupunctura” după venele mele foarte timide! După o oră și mai multe încercări nereușite, de către întregul personal, când nervii lor și ai mei erau întinși la maxim, cineva a dat de sânge! Erau pe punctul de a chema medicul să „foreze” și el, pentru mine un moment de groază (pentru că dacă nu reușesc asistentele, care „forează” zilnic, vă dați seama care-i șansa să reușească un medic, care n-a mai făcut așa ceva din stagiatură, dacă o fi făcut și atunci!) Așa că în timp ce o parte din cerebelul meu făcea planuri cum să omor asistentele, cealaltă jumătate îmi spunea: „încurajază-le că altfel cheamă medicul!”
Au urmat 4 ore de „stat cuminte„, (am ascultat o Liturghie și un Paraclis în timpul acesta) și recunosc că așa fi adormit de vreo 20 de ori, să mai uit de foame, dacă aparatele m-ar fi lăsat! Doar că ele neștiind că inima mea în somn își reduce drastic frecvența, au dat de tot atâtea ori alarma, facând să năpădescă toată echipa de asistente peste mine, în pas alergător! Cândva una dintre ele și-a dat seama despre ce e vorba și mi-a ordonat (ăsta e cuvântul) să rămân treaz!
După 5 ore de stat pe patul de tortură mi-am adunat oasele și vertebrele dislocate și cu ultima energie rămasă am ajuns acasă!
Azi după cantitatea de mâncare sigur n-am ținut post!
Când mi-am venit din nou în fire, era ora 15:51! Eu cu sora-mea ne uităm foarte des la ceas doar când sunt „ore gemene” sau „în oglindă,” ca cea de acum. De ce ni se întâmplă asta și ce vrea „universul” să ne transmită, nu am reușit să înțelegem,  (explicațiile din net nu ne satisfac) până azi! Azi cred că am înțeles „mesajul„!
Dacă am reușit să stau o dată 5 ore nemâncat, până la amiaz, o să reușesc să stau și de 51 de ori!
Adică nu voi mai merge tot anul  mâncat la Liturghie de frica …diabetului!
Noapte bună, pentru cei care pot dormi, eu unul trebuie să scot cei 2 litri de saramură afară!

18.12.2025