Acum când „beția” s-a terminat nu mai sunt sigur ca a fost doar un pahar și nu mai multe, cert este însă că din tinerețe nu am mai fost atât de turmentat ca după acest interviu!
Domnul Georgescu ne-a îmbătat cu cuvinte și oricât a încercat Turcescu să-l aducă din universul lui personal în cel în care trăim noi restul oamenilor, nu a reușit!
A vorbit mult fară să ne spună nimic, a enunțat ipoteze, a lansat teorii chiar conspiraționiste și chiar o profeție că „va veni o secetă” (cândva va veni cu siguranță, așa cum va veni un cutremur, sau grindină, ceață…)
Refugiul domnului Georgescu când a fost „încolțit” de vreo cerință de a explica ceva concret a fost credința! „Dumnezeu face totul si când vrea El!”
Ne-a amețit cu viitorul luminos al patriei, cândva într-un viitor, nu se știe nici când și nici dacă îl vom mai apuca noi cei născuți deja, dar cert este ca „cireșul înflorește în aprilie„!
Dânsul se consideră președintele ales și așteaptă să fie pus în fruntea țării, nu se știe de cine, pentru că poporul e bine ca nu-și arată nemulțumirea!
Tot bine este ca suferă, dar s-a trezit (nu se stie din ce, probabil dintr-un coșmar în alt coșmar) și trebuie să aibe răbdare, așa cum a avut și până acum!
Baiul este că poporul român este foarte răbdator și l-ar mai fi rabdat încă mult timp și pe Ceaușescu, dacă nu era manipulat să se revolte! Și pentru că asta știm cel mai bine, să răbdam și să suferim, o să mai răbdăm și o să mai suferim încă mult timp de acum încolo, dacă nu ne manipulează din nou cineva, să ne revoltam! Acel „cineva” nu o să fie însă Georgescu, fiindcă el are răbdare…ca și noi!
Concluzia pe care am tras-o eu, în mintea mea turmentată, este că omul ăsta, Călin Georgescu, în care și-au pus mulți oameni speranța, ori este dus cu pluta, dar dus ca lumea, ori are informații pe care noi nu le avem!
Prefer să nu mă gândesc de unde le are, pentru că nu sunt autohtone și nici din sferele puterii pământești văzute nu sunt!
Dar să așteptăm să înflorească cireșii, să se defințeze Uniunea Europeană, să-l pună „cineva” președinte pe autot-intitulatul președinte Georgescu ( îi mai trebuia totuși un tur câstigat, ca sa se considere ales!) să facă el naționalizarea tuturor resurselor și noile CAP-uri iar după aceea să te ții trăi pe vătrai!
Ce ziceți ca poate nu mai apucăm niciunul florile de cireși din cauza ciupercilor nucleare?
Ca să-l parafrazez pe domnul Georgescu: să nu ne intereseaze decât ce se întâmplă la noi în țară! Punct!
25.03.2026
26 martie 2026 la 13:15
Da, si eu am ascultat emisiunea respectiva si foarte mult altii… Indiferent cum o fi CG – tot e de preferat jigodiilor de la putere de azi si de 35 de ani. Intr-adevar CG este intr-un univers decuplat de realitatea practica si aduce de prea multe ori in discurs elemente mix-poetice-bisericesti-profetice, dar deloc efective, practice si directe-concrete-tangibile. Dar macar se vede ca este un om bun, patriot si intelept si trebuie sa se inconjoare de oameni specialisti pe diferite domenii, cu aceleasi valori morale, cu care ar fi posibil sa rupa destinul de sclavi ai planetei pe care il are Romania dar si sa ne creeze o alta soarta mai buna, mai prospera si mai vie. Ceva mai bun nu avem la orizont. Eu unul as prefera un nebun intelept si cinstit decat ticalosi tradatori olimpici. Pana nu vedem un om la fapte e o prostie sa ghicim / stim priceperea.
26 martie 2026 la 16:37
Am spus-o și eu in articolele anterioare pe tema:Georgescu pare mai bun decat restul cel putin in discurs…
26 martie 2026 la 14:04
Ca și tine, n-am nici o speranță că CG va fi președinte. Nu are cine să-l pună.
Și… încă sunt f mulți care au încredere în propaganda oferită de canalele de știri curente.
Așa că, schimbarea începe de la mine, de la tine, de la fiecare din noi. Schimbarea venită din afară nu o prețuim și de aceea nici nu o primim.
26 martie 2026 la 16:41
De la tine de la copiii nostri, de la mine nu mai contează…
28 martie 2026 la 9:53
Vă citesc mereu cu mult drag și interes, de când v-am descoperit mintea lucidă în era covidului și care continuă să fie lucidă în pofida presiunilor de toate felurile.
Vă contrazic însă atunci când spuneți că schimbarea nu mai poate veni (și) de la dumneavoastră. Și eu fac parte din generația “pre-ceaușeilor” și aș fi, poate, tentată să mă resemnez, ajungând la o vârstă la care văd cum soarele apune, însă lucrând cu minți tinere înțeleg că, atâta vreme cât Dumnezeu ne mai ține pe pământ, avem un rol tăcut, așa cum l-au avut și moșii noștri: să nu cedăm. Rezistența tăcută dar fermă (în cele plăcute Domnului) face minuni și poate schimba destine, inclusiv ale unei nații. Semințele pe care le punem în pământ nu știm dacă și când vor rodi, dar noi nădăjduim că acolo Sus este Cineva care numără și firele de păr de pe capetele noastre și care chiar ne iubește așa cum noi nu vom pricepe decât un pic prea târziu.
Așa cum a zis Socrate, important e că nu m-au schimbat oamenii Cetății pe mine!
Am găsit acest citat în minunata carte “Iluzii” a lui Richard Bach: cum știi dacă misiunea ta pe pământ s-a încheiat? Atâta vreme cât mai ești în viață, nu s-a terminat.
28 martie 2026 la 13:08
Ce să spun altceva decât „Amin!”? Sa de Dumnezeu sa aveți dreptate! Eu mă simt prea mic pentru un razboi asa de mare, sigur cu ajutorul Domnului, al Maicii Sale, a Sf. Ioan Evanghelistul, al altor sfinți pentru care am mare evlavie nu am să cedez, dar printre multele daruri pe care le-am primit cel ma puternic (zic eu) este sa nu asculte (aproape) nimeni ce vorbesc! De aceea ma cam lupt cu morile de vant!
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, as minti sa spun ca ma lasa rece asa cum ar trebui!😉
27 martie 2026 la 2:48
CG ori e dus cu pluta, ori slujește pe post de opoziție controlată. Mi-a fost suspect din seara de 6 decembrie 2024, când a zis să nu ieșim în stradă că instaurează ăștia starea marțială. Până și Lascoana, în puținătatea ei mintală, a fost mai sinceră decât el și s-a revoltat – pe bună dreptate! Apoi, în duminica turului 2 anulat, ne-a îndemnat să protestăm pe la secțiile de votare (adică grupuri mici de oameni prin cartiere, nu grup compact în centrul orașului). Apoi ne-a spus să avem încredere în Justiție, de parcă nu era clar că toate instanțele vor răspunde la ordin precum a făcut CCR dintru început. A refuzat să lupte de ca și cum nici el n-ar avea încredere în sine. „Vecine, domnule, străine! / Nu înțeleg ce-aveți cu mine: / Știu, scările ne sunt comune, / Dar trec atât de rar pe-aici; / Portarul însuși poate spune / Că am ambiții foarte mici!”, pare a ne spune Georgescu, odată cu Păunescu. Pe mine nu m-ar fi deranjat delirul lui mesianic, ci lipsa de consistență a lui. Iisus Hristos nu S-a contrazis, nu a vorbit în dodii, a fost constant cu Sine până la capăt. „Mesia” Masonescu nu e decât un imitator de proastă calitate. Dacă trebuie să ne trezim din ceva, trebuie să ne trezim din hipnoza georgistă! Asta nu înseamnă să îmbrățișăm tabăra ailaltă, ci să ne căutăm un lider adevărat, nu o flașnetă globalistă care a învățat să cânte prost „Deșteaptă-te, române”, iar partea cu „preoți cu crucea-n frunte” o înțelege în sensul de turism religios cu amvon pus la dispoziție. Citiți ce scriam aici acum un an; profet am fost! https://cerulcodrulsiparaul.ro/2025/01/23/exercitiu-de-trezire-constienta-din-hipnoza-georgista-opinie/
27 martie 2026 la 3:54
Ai uitat faptul ca a mers cu Simion la noile alegeri in felul acesta legiferându-le!
Tot timpul ne cere să nu facem nimic sa avem rabdare, de parcă n-am avut destula rabdare de peste 30 de ani!
Eu nu cred ca este opozitie controlată desi functioneaza ca si cum ar fi! De ce? Pentru ca vorbeste de lucrurile pe care si le doreste (cred) orice român: demnitate, auto-determinare, suveranitate, iubire de neam, tară samd Lucrurile acestea incita nu linistesc chiar daca el refuza categoric sa se aseze in fruntea nemulțumiților si ne abureste sa asteptam sa infloreasca ciresii, cand niste extraterestrii din Area 51 românesc (Baza Kogalniceanu) o sa vina sa-l inscauneze si va incepe sa curga lapte si miere pe Dunare si afluentii ei din țara!!