Am obosit să tot repet că numai cu oameni cinstiți, curați, numai cu cei care nu „trec puntea înfrățiți cu Tangalache„, numai cu cei pentru care „da e da și nu e nu” se mai poate redresa România (și/sau lumea) și chiar atunci doar în timp, în mult timp și în austeritate!
Dacă se merită, presupunând că apar acești oameni la conducere?
Pentru generațiile viitoare cu siguranță se merită, cât poate fi siguranța de sigură, când vorbim de viitor!
Dar dacă vom continua însă amestecând speranțele de mai bine, cu certitudinea răului de cel puțin 35 de ani, la fel de sigur este ca nu va fi bine pentru generațiile următoare,  iar pentru noi va fi tot mai rău!
Mie îmi place naivitatea concetațenilor mei, deși din cauza ei a trebuit să emigrez și tot din cauza ei, nu mă pot reîntoarce! Îmi place fiindcă „naiv” poate însemna orice, dar nu răutate, nu intenția de a face răul!
Totuși mă aștept ca ea se se termine după zeci de ani, de când ni s-a demonstrat de fiecare dată că PSD-ul și PNL-ul, ca să nu mai vorbim de UDMR și acest partid „contra natură” mai nou, USR-ul, nu doresc mai binele României!
Mi-aș dori să se încheie și naivitatea de a crede ca un întreg partid, cum este AUR, nu a văzut că PSD-ul este Tangalache cu care vor ei să treacă podul!
Prefer sa-i spun „naivitate” acestei intenții AUR de a guverna cu PSD-ul, dar părerea mea este că nu-i deloc naivitate, ci dorința pură a conducerii acestui partid de a ajunge la ciolan! Pentru ei nu pentru popor! Chiar dacă și-ar dori ceva și pentru popor, este imposibil de realizat în alianță cu PSD-ul!
Nu în ultimul rând mă gândesc cât de drept, sau cinstit, poată să guverneze AUR, cu sau fară Călin Georgescu, când ei considră corect și iau drept model Israelul, sau SUA, ambele amestecate în genocidul din Palestina, sau atacul nemotivat asupra Iranului, ca să vorbim doar despre ultimele lor fapte de „eroism„!
Dacă am soluții?
Nu nu am! Nici nu cred că există, nici pentru Romania, nici pentru Europa, nici pentru restul lumii!
Singurul care mai poate face o redresare a lumii spre bine este Dumnezeu, dar Lui i-am întors cu toții spatele, așa că de ce ar face-o?

30.04.2026