O ființă asemănatoare oamenilor, a rănit cu un cuțit, câțiva elevețieni în față gării din Winterthur/Elveția, în timp ce alerga și striga ca un descreierat „Allahu Akbar„!
https://t.me/auf1tv/19678
Desigur accentul pe această știre a fost  pus (cum altfel?) pe faptul că ne-omul avea pașsaport elvețian, de parcă elvețienii, sau popoarle europeane, au cerut și adus ele toate scursurile lumii în Europa, după care i-au încetățenit imediat!
Se pune accentul pe cuvântul fals, ca să nu ne treacă prin cap că vina pentru fiecare, mort, rănit, violat european, o poartă UE și conducerile globaliste ale lumii, care ne vor…morți! Dispăruți!
Sau măcar bolnavi! Sclavi! Tâmpiți! Atei!
De ce oare, dacă ar avea alte scopuri, „importă” numai musulmani și le crează condiții să se radicalizeze, să nu se teamă de consecințele faptelor lor și să-și trăiască credința așa cum le-o cere Allah în Coran! E plină lumea de creștini mult mai inteligenți (asta nici nu-i greu) și dispusi să se adapteze occidentului decât aceste scursuri musulmane!
Din păcate planul sataniștilor de reducere a populației, merge tot mai repede spre finalizare; atei, bolnavi, tâmpiți, suntem deja majoritatea dintre noi! Reducerea drepturilor și a libertăților (de opinie, de mișcare, de alegere, sărăcia) ne aproprie tot mai mult de starea de sclavi, iar dispariția va veni de la sine, ca efect al acestor „calități” care ni se impun și pe cale le acceptăm supuși!
Elveția, occidentul, nu sunt așa departe cum credeți! Diferența cu România este doar în numărul de imigranți, număr care crește neîncetat și în Romania! Dacă nu veți opri acest val o să pățiți curând la fel! Dacă mai alegeți partide globaliste în loc de partide care sa pună România și românii pe primul loc, curând și sigur „normalitatea”  occidentalilor se va extinde și la noi în țară!

29.05.2026 Screenshot 20260420 173250 Telegram