Probabil că nu vom scăpa de război, fiindcă sataniștii lumii l-au găsit, sau îl au la mână pe Zelensky și prin războiul din Ucraina, provocat și început tot ei, vor să atragă întreaga lume într-un nou conflict mondial!Și cum este… Continuă lectura →
Francezii și-au venit în fire și l-au scos pe Sarkozy din închisoare ! Pe de o parte nu a făcut decât ce fac toți președinții, poate chiar mai puțin decât fac presedinții puternici ai lumii, pe de alta securitatea în… Continuă lectura →
Încet, încet începem să simțim efectele alegerilor negândite, a aleșilor slugarnici și incompetenți, a lașității /comoditații noastre de a lupta, a faptului că am reușit în doar 30 de ani să devenim o națiune de individualități și a incapacitații de… Continuă lectura →
În ultima zi posibilă, adică ieri, a apărut și ceasul de apă. Asta după ce din greșeală cel răspunzător cu montarea lui, mi-a răspuns la unul din multele apeluri telefonice! Dar ca să fie rău și să nu fie bine,… Continuă lectura →
Bietul președinte Sarkozy a făcut și el niște matraprazlâcuri, cum îi șade bine oricărui președinte și l-au băgat la zdup pentru cinci ani!Pe lângă el statul francez a mai „condamnat” și doi ofițeri de securitate, nevinovați, care să-l păzească și… Continuă lectura →
De ce nu pot câștiga suveraniștii deși în linii mari par că toți că doresc același lucru, ?Din cauza ciolanului, pe care fiecare îl vrea pentru el însuși și nimeni nu renunță la el pentru altul, pentru binele țării, chiar… Continuă lectura →
Istanbul trăiește din istorie, dar se pare că pașa Erdogan nu e conștient de lucru acesta. Dorește din suflet să intre în UE dar în condițiile impuse de el, un lucru imposibil, pentru că nici o dictatură nu poate sa… Continuă lectura →
Deocamdată se tatonează terenul pentru reîmpărțirea lumii. SUA a încercat să se întindă spre Rusia, Rusia nu a fost de acord, de fraieri cădem tot noi cei mulți și proști care la „plătim” joaca de-a războiul, unii cu bani, alții… Continuă lectura →
Georgescu continuă să spună lucruri trăznite, mizând de data aceasta pe memoria slabă a românilor!Am înclinat întotdeauna spre Georgescu pentru ca nu am avut alternativă, dar spre deosebire de susținatorii dumnealui, nu m-a facut să nu mai judec, în ceea… Continuă lectura →
© 2026 Vrăbiuţe! — Propulsată de WordPress
Temă de Anders Noren — Sus ↑