De ce nu cred?

E o întrebare pe care pe mine mă sâcăie, mai ales când văd oameni inteligenți care se declară atei! Culmea lor sunt medicii atei!
Când esti medic nu se poate, mai repede sau mai târziu, sa nu-ti dai seama că „întâmplarea” face constient, ce face!
Înțeleg ca cineva nu poate accepta că a fost făcut din noroi, dar cum poate merge la grădina zoologică în vizită la strămoși și să-i vadă închiși!?
De ce avem o slăbiciune deosebită pentru delfini dar ne lipsește pentru „strămoșii” noștrii?
Nu pot sa cred ca cineva crede ca la niste pescari analfabeti le-a venit ideea unui Mesia si au reusit sa înșele lumea toată! Mai mult, pentru aceasta idee au fost martirizați milioane de oameni! Si mai sunt!
Sau ca cineva crede ca se poate rezista la torturile la care au fost supusi fara „ajutor de sus”!
Dar să ne întoarcem; de ce nu cred* cei ce nu cred, sau doar cred că cred**?
Răspunsul este PENTRU CĂ ASTA ÎNSEAMNĂ UN ALT MOD DE VIAȚA! Respectiv un mod de viață care presupune să nu faci ce este mai ușor, profitabil, sau îți dorești, ci să faci tot timpul ce este bine, corect, de ajutor cuiva chiar daca asta tie îti aduce (și îti aduce!) dezavantaje în lumea aceasta!
Cu cât ești mai credincios cu atat pari lumii mai ciudat, străin, anormal!
Noi oamenii ne dorim efectiv sa ne facem de cap si sa nu fim trași la răspundere! Avem speranța subconștientă (sau poate conștientă unii) ca negându-l pe Dumnezeu vom scapa de Judecata Lui! Ne mințim singuri ca să astupăm gura conștiinței, acest vierme ne-adormit ce strigă din noi: „Nu e bine ce faci!”
Ne declarăm atei in timp ce avem toți alt Dumnezeu (Îmbogătirea, Plăcerile) pentru care facem orice efort!
Nu ne place sa fim uciși 😊 noi sau cei dragi nouă, in timp ce ne omorâm singuri copiii care ne-ar desparti de dumnezeii noștrii!
Nu ne place sa fim înselați, suntem gelosi pe oricine in timp ce ochii noștrii stau fixati pe vecină, pe colegă și ne curg balele!
Propietatea noastra e sfântă, dar un creion, un dosar, cateva foi goale luate de la servici nu o să faca gaură in cer!
Minciunile le-am pus în categorii: mici, mari, de complezență, nevinovate…..
Credința ne cere înfrânare de la rău iar noi dorim desfânare în toate privintele! Libertatea de a face răul ce ne place, oricui, oricând! Practic legile lumesti, aceleasi legi, sunt bune când ne apără de alții si rele când ne acuză!
Acuzăm lumea că este rea dar lumea este oglinda noastră a fiecăruia! Nimeni nu poate sa schimbe lumea dar fiecare se poate schimba pe el și când vom renunta la răul pe care îl iubim o să se schimbe si lumea!
Iar inceputul acestei schimbări este întrebarea: Există Dumnezeu?
O altă intrebare este : „Ce pierd dacă cred/ De ce trebuie să mă lipsesc?” Răspunsurile sunt edificatoare!

(Iertati-mă cei pentru care am fost prea dur, intentia mea a fost bună, capacitatea mea de exprimare însă, nu se ridica la nivelul intenției!)
*prin credința eu inteleg numai cea creștin- ortodoxă
**Sunt doar patru feluri de oameni după parerea mea:
1. Cei care nu-și fac timp voit sa gândească la existența lui Dumnezeu sau cei care nu au capacitatea sa o faca. Primii se numesc atei (nu sunt, au alti dumnezei). Ei bănuiesc, simt, că Dumnezeu exista, dar daca acceptă lucru acesta trebuie să facă ce El le cere!
2. Cei care cred că cred, dar se îndreaptă spre religii, confesiuni, secte, ce le oferă o mântuire mai facilă, sigură și/sau posibilitatea de a nu renunța la anumite desfătări.
3.Cei care cred că cred dar sunt mai inteligenți decât Dumnezeu însuși! Iisus a avut nevoie de Biserică, Taine, post, rugăciune, respectarea Legii, milostenie, sfinți, samd. Ei nu au!
Treaba aia cu „Nu tot cel ce îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cela ce face voia Tatălui Meu (Mt. VII, 21) îi lasă rece (si mai sunt și altele la fel de clare)!
4. Cei care cred și încearcă după putere să împlinească toată legea.