Vrăbiuţe!

Cip! Cip!

Etichetă resetare

Omul potrivit la locul potrivit!

„Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO. În continuare consider că şansele mele sunt rezonabile”    Klaus Iohannis. Lumea îl ia pe Klaus în râs, dar nu e de loc de râs! Pare că… Continuă lectura →

A murit „noi”!

Nu am mai scris nimic în ultima vreme si probabil nici în următoarea nu o sa fie altfel… De ce?Pentru că văd tot mai puțin rostul de a face-o, ba ca să fiu sincer, am impresia că sunt doar o… Continuă lectura →

O planetă de borgi

Am impresia că la foarte mulți televizorul a luat locul creierului, deocamdată sunt necesari receptori (ochi, urechi) ca să ne „conectăm” și să credem că informația transmisă ar fi gândurile proprii, pe care apoi le enunțăm și mai ales le… Continuă lectura →

Lumea de astăzi

În lumea aceasta actuală,în care te prostești la școalăși prea-curvești din grădiniță,în care poți să fi băiat, fetiță,nu după ce ai între picioare,ci după cum vrei, ți se pare,unde bărbații pot să nască,tampoane chiar să foloseascăși unde poți să-ți faci… Continuă lectura →

Cauza „vaccinării”

Mă tot întreb ce i-a făcut pe oameni oare să se „vaccineze” și ce o sa-i facă să primească relele ce ni se pregătesc și vor veni curând?Răspunsul nu poate fi decât unul singur:FRICA!Frica de moarte!Frica de chinuri!Frica de ași… Continuă lectura →

Biserica încotro?

Am vizionat de curând un reportaj al postului „nealiniat” AUF 1, care mi-a dat de gândit și ar trebui să dea fiecărui credincios de gândit!Chiar dacă reportajul îi privea pe catolici, iar noi românii suntem majoritari ortodocși, ce se întâmplă… Continuă lectura →

Un coșmar!

Nu știu când s-a întâmplat dar m-am trezit peste noapte într-o altă lume decât cea în care trăisem până atunci, o lume care aduce cu un azil de nebuni, în care nebunia este de obicei direct proporțională cu poziția ierarhică!Da,… Continuă lectura →

Pandemonia climatică demascată din nou!

Nu există un „efect de seră” global!Un studiu demontează un editorial dintr-o platformă științifică Un nou studiu indică faptul că atmosfera Pământului nu permite fizic efectul de seră și că CO2 este practic incapabil să absoarbă radiația infraroșie din cauza… Continuă lectura →

Am trăit să o văd și pe asta!

Europa, Germania s-a umplut de imigranți musulmani care au o ură viscerală pentru ne-musulmanii ce i-au primit și le asigură DE POMANĂ traiul de zi cu zi!Acesti imigranți ca niște paraziți lipsiți de gândire ce sunt își ucid de câte… Continuă lectura →

« Articole mai vechi Articole mai noi »

© 2026 Vrăbiuţe! — Propulsată de WordPress

Temă de Anders NorenSus ↑