Ma simt ca luna lui Brumar
șters, cenușiu, fără verdeață,
soarele luptă, în zadar,
să-mi picure un dram de viață!

Sunt fără vlagă, sec și uscat
că un ogor arat și neîncolțit!
În mine sufletul e înghețat,
încremenit, uitat și pustiit!

Copac eu sunt, mort, desfrunzit,
bun de popas pentru o cioară,
sinistră ca și propiu croncănit,
ce stă o clipă și-apoi zboară!

Sunt arsa iarbă a lui Brumar,
ce-așteaptă stratul de zăpadă,
să-o îngroape chiar dacă-i sumar
ca nimeni să … nu-o mai vadă!

22.11.2018