Surorile Anotimp

final-montat-1

Patru surori au moștenit
pământul ca un dar ceresc,
la împărțeală s-au sfădit,
de atuncea nu își mai vorbesc!

Căci Vara înspre ea l-a tras,
și l-a cuprins pe la mijloc,
sub brațul ei totul s-a ars,
greu crește acum ceva în loc!

Iarna l-a vrut doar pentru ea,
de polul sud și nord l-a prins,
sub palma ei a nins cu nea
și ghiață-îi totul ce a atins!

Toamna și cu Primăvara
au luat ce-a mai rămas…
Dar si acolo Iarna, Vara,
intră și mai fac popas!

Cerul le-a împărțit pământul:
„Trei luni după calendar!”
Dar ades se schimbă vântul
și tot planul e în zadar!

Așadar de ninge vara,
sau iarna în pomi sunt flori,
brumă daca-i primăvara,
este ceartă între surori!

31.12.2019

Plouă în sufletul meu iară…

20190310_171213

Plouă în sufletul meu iară
Cu lacrimi amare de toamnă
Şi-n barul pustiu şi afară
Gânduri în noapte mă cheamă

Cu lacrimi amare de toamnă
Aiurea în bar şi acasă
Aştept să sosească o doamnă
Cu negru linţoi şi cu coasă

Şi-n barul pustiu şi afară
E aceeaşi tăcere de moarte
Mă simt aşteptând într-o gară
Un tren care pleacă departe

Gânduri în noapte mă cheamă
Şi-n barul pustiu şi afară
Cu lacrimi amare de toamnă
Plouă în sufletul meu iară

19. noiembrie 1987

Toamnă 3

meteo.-vreme-urata-de-paste-ploi-si-vant-puternic_01

Doamna aceea ofilită
având părul despletit
peste o haină peticită
pe la noi s-a aciuit!

Umblă peste tot zăludă
șuierând cu nesimțire
unde calcă totul udă
cu parfum de despărțire!

Natura, este îngrozită!
Păsările au emigrat;
în pădurea desfrunzită,
viața parcă a încetat!

Soarele rar mai apare,
e întuneric, umezeală….
Valuri reci de întristare
peste lume dau năvală!

Depresivi și obosiți
adormiți pe jumătate
oamenii-s în gând uniți:
„Ce urâtă toamna frate!”

9.10.2019

Numai toamnă!

20181126_202733

Un singur anotimp
eu am trăit;
căci viața mea a fost doar
toamnă!
Acuma,
ajunsă-i iată la sfârșit,
și simt deja,
fulgi reci de iarnă!
Au fost și zile
ca de primăvară,
vreo câteva
și
m-am îndrăgostit!
Au fost și două-trei,
zile de vară,
în care am simțit,
cum e să fi iubit!
In rest,
din cerul gri, al vieții mele,
lacrimi amare,
au tot picurat!
Și
zile reci,
de multe ori prea grele,
ce sufletul
cu cicatrici mi l-au brăzdat!

26.11.2018

Ca Brumar

tree-1511603_960_720

Ma simt ca luna lui Brumar
șters, cenușiu, fără verdeață,
soarele luptă, în zadar,
să-mi picure un dram de viață!

Sunt fără vlagă, sec și uscat
că un ogor arat și neîncolțit!
În mine sufletul e înghețat,
încremenit, uitat și pustiit!

Copac eu sunt, mort, desfrunzit,
bun de popas pentru o cioară,
sinistră ca și propiu croncănit,
ce stă o clipă și-apoi zboară!

Sunt arsa iarbă a lui Brumar,
ce-așteaptă stratul de zăpadă,
să-o îngroape chiar dacă-i sumar
ca nimeni să … nu-o mai vadă!

22.11.2018

O zi de Brumar

gross_november

Zi de toamnă cenușie;
tristă,
rece,
fără viață…
Nici urmă de bucurie,
parcă stai cu Moartea în față!

Frunze moarte,
putrezite,
nuci căzute pe trotuare,
crizanteme ofilite,
ceață,
grea,
apăsătoare….

Cate un croncănit
de cioară
dintr-un vârf de pom
uscat….
Sinistru!
Te înfioară,
de parcă te-a blestemat!

Străzi pusti
și
părăsite
cu lumini de felinar…
Case vechi,
nelocuite…
Zi urâtă de Brumar.

15.11.2018