Stetoscopul (I)

unnamed

Anul I . Biologie. Grupa mea de studenti. Ora de laborator. Ne simteam mari medici cu halatele noastre albe, călcate impecabil si stetoscoapele agătate de gât. Era ora la care trebuiam sa dovedim ca am ințeles limbajul plămânului, că putem pune un diagnostic doar prin ascultație.
Adevărul este că mulți n-au înteles acest limbaj niciodată! Ascultaserăm toți ore în sir acest bolboroseala plămânului, al cordului, de pe casete și de fiecare dată am fost convinsi că înțelegem. Când trebuia ascultat prin stetoscop devenea un dialect chinez făra nici o noimă!
Eu am auzit si aud extrem de bine! Asta poate sa fie o binecuvantare sau un blestem!
Binecuvantare a fost studentie, in ora aceasta de laborator despre care vreau sa va povestesc.
Blestem a fost vreo 20 de ani după ce ne-am mutat sub o familie de italieni vero. Despre asta, altă data!
Ni s-a adus pacientul. Cam costeliv si jerpelit, dar dispus sarcul sa ne lase pe fiecare sa-i acultăm plămânii.
Am ascultat fiecare incercând să găsim ceva asemănător in „banca de date”
Spre disperarea mea, care aud și o furnica alergând, n-am auzit nimic! Erau acolo zgomotele cordului, ale intestinelor dar ceva de la plămân n-am reușit să aud!
Pacientul asta nu avea plămâni si se încăpătâna să trăiască!
Colegii se convingeau intre ei de ce au auzit, iar mie imi era rușine să spun ca eu … nu aud nimic!
La sfârșitul orei prof. Șuteu ne-a aliniat după catalog si ne-a luat la întrebări.
„Raluri crepitante, …cu bule mici…..cu bule mari…suflu înăsprit….”
Împielițat profesorul asta! Nu puteai sa distingi pe fata lui nimic! La fiecare era de-a dreptul entuziasmat de răspuns cu toate ca erau răspunsuri care se contraziceau! Ce ma fac? Ce ii spun? Eram penultimul in rând și nimeni nu a spus că nu aude nimic! Am spus-o eu când mi-a venit rândul, cu o voce stinsă, rușinat de incapacitatea mea de a folosi stetoscopul! Profesorul a clătinat din cap de pe fața i-a dispărut tot entuziasmul, m-a sfredelit dur cu privirea ochilor lui albaștri si s-a așezat îngîndurat la catedră:
„Să vă fie rușine! S-a lăsat o tăcere mormântală iar mie mi-a stat inima in loc! Mie mi se adresează! Dupa cateva clipe a continuat: „Unul singur dintr-o grupă a fost sincer! In emfizemul pulmonar nu puteați sa auziți nimic pentru că nu se aude nimic!”
Nu v-am povestit asta pentru ca să mă laud ci ca să înțelegeți că asa sunt eu. Nu pot sa nu spun adevarul, asa cum il percep eu și o fac cu orice risc, iar multora li se pare ca le caut nod in papură!
Adevarul este cineva, nu ceva și el trebuie mărturisit!
De aici incolo incepe abia practicarea credinței!

4 gânduri despre „Stetoscopul (I)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Bravo! Bine ilustrat. Ieri, la „Gică Contra” am vrut să zic cum te văd eu. Ideea era cam la fel… Indiferent de situațiile în care avem opinii diferite, eu te stimez tocmai pentru exprimarea fără înconjur a adevărului pe care îl știi, îl crezi și îl susții.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc mult! Cuvinte frumoase pe care ti le întorc cu drag. Suntem un neam ciudat si ma bucur cand un roman de-al meu nu se supără imediat ca sunt de o alta parere si nu ia fiecare discutie in contradictoriu drept atac la persoana!

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: