Dracula și străinii

dracula-1-logo-png-transparent

Azi dimineată citeam pe Aport despre Dracula si mi-am adus aminte de un episod comic petrecut in cămin prin anul II.
Locuiam pe etajul studentilor străini. Nu eram copiii „cuiva” ci efectiv camera se gasesa peste intrarea in cămin si era ca atare mult mai rece ca celalalte si mult mai zgomotoasă. Singurul avantaj era ca aveam curent la prize! Ca atare un reseu care functiona pană in momentul in care se topea pironul ce tinea locul de lița in tabloul de siguranțe!
Intr-o zi ne-am trezit cu rectorul însoțit de o comisie in cameră! Dintr-un casetofon se auzea Nena (nu stiam nici-unul germana pe atunci) iar de pe  dintr-un afiș super-dimensional ne privea  Dracula ! Afisul a atras imediat atentia rectorului. Bine ca nu i-a atras atentia reșeul, faptul ca Adam era afumat bine, Adrian era in chiloți (tocmai se imbrăca), sau Dodo care il maimuțărea tot timpul!
Ne-a intrebat daca noi stim cine a fost cu adevarat Dracula? Poate raspunsul nostru i s-a parut cam ezitant asa ca am primit o lectie de istorie gratuită despre Vlad Tepes cu tot felul de completări din partea comisiei cel putin la fel de indignata de mitul Dracula.
La sfârsit încântati ca ne-au arătat ei noua am fost intrebati cum ne cheama si de unde venim.
La ultima intrebare nu am mai apucat sa raspundem!
„Voi sunteti români!???”
A plecat cu toată suita dezamăgiti complet și boscărădind ceva cuvinte mai puțin academice, femeile inclusiv (astea probabil că nu il mai vedeau pe Adi incercând zadarnic sa se ascundă dupa ceva)!

Un câine

20190213_150322

De un stăpân mai bun aş vrea să ai noroc
că eu ursuz, cum sunt, nu te-am prea luat în seamă!
Aveam mereu de lucru, când mă chemai la joc,
Iar noaptea te-am bătut uitând că erai mic şi poate ţi-erea teamă

În casa mea, prea mare, aveai şi tu un loc,
dar te-am trimis să dormi afară, în pritvor!
Te-am alungat în frig „de ce să stai la foc”
și n-am ţinut la tine, mai mult ca la covor!

Iar dimineaţa, când doar ochii îţi luceau din nea,
vedeam în ei aceeaşi dragoste nestinsă
pentru stăpânul tău, ades cu mâna grea
şi aceeaşi fericire, pentru bucata zvârlită,
sau foarte rar întinsă…

Tu m-ai iubit, m-ai tot iertat, deşi eu nu o merit,
căci nu ti-am dat decât un colţ uscat de pâine!
De când tu nu mai eşti, cu noi, răspunsul îl evit
la întrebarea: care din noi a fost adevăratul câine?

7.05.1987

(în amintirea lui Brandy)