Recunosc ca am așteptat cu nerăbdare „portretul meu” făcut pe condeiblog! Si fiindca știa ca il astept, Costin m-a lasat toata ziua sa fierb în suc propriu!
De ce l-am asteptat? Pentru ca eu sunt de 61 de ani intr-o continuă transformare si doar prin ochii celorlalti si prin reacția ta la caracterizarea lor îti poti da seama, cât de cât, pe unde te afli! La inceput am încercat să plac oamenilor si nu am reusit! Apoi m-am hotărât sa-mi plac doar mie și nu am reusit nici asta! Acum spre sfârsitul vieții incerc sa-i plac lui Dumnezeu si asta TREBUIE să o reusesc!
Cândva in miezul noptii a aparut și portretul!
Costin este un bun observartor asa ca nu m-a surprins prea tare sa citesc o caracterizare corecta si concisă!
„înfruntă cu cerbicie contraziceri și ironizări, fidel cauzelor și convingerilor sale”
Din pacate imi mai lipseste o bucata mare de răbdare, calm si detașare! Inca ma afecteaza critica si ma bucură lauda asa ca sunt departe de a place lui Dumnezeu!
„aflat pe calea bună, descoperită anevoios și cu trudă, prin miracol poate”
Daca nu ar fi adevarul pur, daca nu ar fi din partea unui prieten, propozitia ar suna mai mult a ironie, a bătaie de joc, dar asa o iau ca analiza a unui om deosebit de inteligent!
„Ți se mai poate oare pretinde să ai și umor?”
Asta a fost simțită ca o lovitura sub centura! Eu chiar ma cred un om plin de umor! Poate ar trebui sa ma bucure faptul ca nu ma percep si oamenii asa, pentru ca „pe Iisus l-au văzut multi lăcrimând, dar nu l-a vazut nimeni râzând!”
„ce treabă ai tu cu lumea când simți că aceasta are un curent turbionar și care te trage în jos?”
Faptul ca imi fac atâția dusmani tocmai asta arata ca ma împotrivesc curentului lumii! Vreau sa cred ca voi reuși macar ca unii dintre voi sa se întrebe macar ” dar daca aiuritul asta are totusi dreptate?” Cred ca e de datoria fiecaruia cu „talantul” dat sa lucreze pentru cei din jur!
„un tip deștept și analitic” Da asta imi gâdilă mândria! Dar nu sunt nici una, nici alta, ci doar ma „bag in seamă” doar acolo unde mă pricep, cât de cât!
Si apoi a venit „sentința” cu care eu am fost 100% de acord si anume ca as fi un amestec intre Don Quixote de la Mancha și Sfântul Ioan Botezătorul! Sau cum a formulat-o Costin
„conștiința mânată în luptă de un crez neabătut și este totodată glasul care strigă în pustiu”
Ce bine ar fi sa ma vada si Dumnezeu tot asa!
Apoi au apărut comentariile in principal de la cei care ma „înghit” cat de cât desigur „fără fulgi si pene”:
„il respect si ii tolerez chiar și unele ciripireli care mie se par într-un fel, adică mai altfel”
„Mie îmi plac oamenii care sunt consecvenți în opinii si principii indiferent de ceea ce spun cei din jur”
„risca sa devina o persoana mai puțin plăcută tocmai pentru ca își susține ideile care sunt puțin diferite fata de ale majorității”
„are o inimă maare (la figurat!) şi ne-ar vrea pe toți pe drumul cel bun!”
„preferi să îți pierzi dreptatea, dar nouă să ne fie bine. Ori pentru asta, chiar meriți toată aprecierea!”
Vă multumesc la toti pentru dragostea voastră si pentru ca imi dati puterea sa merg mai departe pe un drum care nu-i nici usor, nici plin de bucurii si pe care te simti adesea izolat, disprețuit sau in cel mai bun caz neînțeles!
Desigur mai timizi si cu grije mare sa nu faca „murdarie” in casa gazdei au aparut si cei care nu ma inghit! Putini desigur, nu pentru ca nu ar fi o multime, însă dispretul poate fi arătat in multe moduri, unul dintre ele fiind ignorarea!
„știind despre cine este vorba, la început aveam de gând să îți ignor articolul. A învins curiozitatea și -ce să vezi?- ai reușit să îmi înseninezi perspectiva…”
Păcat, as fi preferat mai bine scuipatul, ca sa vad cat de mult ma deosebesc de multime! Pe de alta parte imi este probabil mai de folos asa si ei mi-au facut un mare bine, ne-injurându-mă, fiindca desigur m-as fi mândrit!
„Mare lucru să nu spui întotdeauna ce-ți trece prin minte!”
Pentru un crestin sa spui DA la DA și NU la NU este o datorie, nu o opțiune, asa ca un astfel de „mare lucru” nu o sa întâlniți la mine, pâna mai pot vorbi, scrie!
Vă doresc la toti prieteni si dusmani o săptămână binecuvântata, plină de bucurii!
Lasă un răspuns